Factory girl

Sunt nimic. Asta am fost mereu, asta raman. Nu as vrea sa fie asa dar

s-a prestabilit. Car cu mine toate visele pierdute, ale mele si nu numai. Nu trezesc curiozitatea nimanui si la urma urmei de ce ar face-o? Sunt una intre atatea milionane. Totul e intr-un continuu du-te - vino pe un drum inacesibil. Totul devine real, mult prea real, evident. S-a pierdut orice farama de mister, mi-ati omorat povestea. Ma ascund sub pietre si printre oameni, mi-e mai usor sa ma fac nevazuta decat as fi crezut. M-a albit destinul pe drumul nimicului. Sunt invinsa in lupta mea cu adevarul. Am senzatia ca totul e doar un vis. Sper ca e! Am ratat totul. Numai am nici un fel de scop. Chiar daca totul nu era nimic, nu era pentru mine. Vreau sa fug de tot. Nu vreau sa mai gandesc. Numai am la ce. Cum sa ma gandesc la ce o sa fiu cand nu imi dau seama cine sunt acum? De unde stiu ca sunt ceea ce vad? Nu las nimic in urma asa ca nimeni nu va sti ca am fost vreodata.Nu cred in mine! Ar fi cel mai prost pariu facut vreodata. Prea mult aspiratii inalte le tin ascunse de lume. Mie imi par realizabile dar cine stie. E mult mai usor sa nu risc. Nimeni nu vrea un visator in jur. Am visat poate mai mult decat trebuia dar voi ramane doar cea care nu s-a nascut pentru asta, cea care asteapta sa se deschida usa ce mi-a fost trantita in nas, cea care spera la nemurire. Sa cred in mine? Prefer sa cred in nimic. Ce-o fi o fi, dar probabil va fi nimic. Stelele ma mint ca pot cuceri lumea in fiecare noapte dar ma pune pe fuga lumina

soarelui. Totul parca trebuie sa fie in jurul meu intunecat, strain. Mi-am aruncat viata la gunoi ca pe-un ambalaj de bomboana inghitita de-odata. Sunt amarata, sunt neimplinita, totul imi pare imposibil. Ma dispretuiesc.

Plang si nu se mai termina lacrimile.

Nu ma poate consola nimeni. Nu exista persoana respectiva. Pentru mine nu s-a inventat un suflet nobil, amabil. Am parte doar de suflete prefacute, nefaste, indepartate. Vreau sa fiu inspirata! Am inima goala. Imi strig sufletul dar a fugit si el de mine. M-am pierdut! Ma apasa prea tare fericirea celorlalti. Mie mi-e totul prea strain. Am trait, am iubit, iar acum am ajuns sa invidiez pana si un cersetor pentru ignoranta fericirii existentei sale. Trece timpul pe langa mine. Am facut din mine tot ce s-a vrut si s-a cerut, doar dorintele mele le-am lasat deoparte pentru fericirea celorlalti. Am fost considerata ceva ce nu sunt, iar mie mi-a fost greu sa-i conving contrariul si asa am reusit sa ma pierd definitiv. Cand am vrut sa-mi schimb rolul, sa ma descotorosesc de masca prestabilita am descoperit ca se integrase in mine. Cu greu am reusit sa scap dar cand m-am uitat in oglinda m-am regasit imbatranita. Am incercat sa-mi caut un nou scop, un nou rol dar e prea tarziu. Sunt inofensiva si candva nu eram. Am in mine durerea de a ma sti neinteleasa. Totu-mi pare inutil, imposibil. Toata realitatea asta ce mi se baga pe gat imi pare stupida.

'Iată un lucru minunat la care să ne gândim, că fiecare fiinţă umană e construită în aşa fel încât să reprezinte acel secret şi mister profund pentru oricare alta. Iată un gând solemn, când intru noaptea într-un oraş mare, că fiecare din casele strânse laolaltă în întuneric are în ea propriul secret; că fiecare cameră din ele are în ea propriul secret; că fiecare inimă care bate în sutele de miile de piepturi de acolo este, în câteva din închipuirile sale, un secret pentru inima cea mai apropiată de ea!'

Charles Dickens

Unde m-am dus? Nu stiu! Ce-am facut? Nu stiu! Am pierdut? Mi-am pierdut doar capul dar tind sa cred ca s-a terminat.

I'm so sick

"Noi, existam, nu vietuim. Dar oare

Nu este cel mai preţios secret,

În omeneasca lume-ntâmplătoare,

Să ne-nvăţăm să vieţuim încet?

Secretul totuşi îl tăgăduim,

Febrili din leagăn pân'la ţintirim.

Maşina s-o lăsăm să se grăbească,

Aceasta-i doar menirea ei firească.

Dar omul? Cu cât graba e mai mare

Cu-atâta viaţă s-a scurtat mai tare.

Păcat că toate-acestea îşi află un răspuns,

Dacă cumva îşi află, abia când am ajuns

La poarta de la care privim în urmă cum

Trecutul ca un peisaj de scrum

Se-mprăştie cu ultima suflare,

Când piere totul, ritm, contur, culoare,

Când omul, fără ţel şi fără drum,

Tot singur moare.

Să-l mai împungă oare şi-un ultim, crud regret

Că n-a ştiut să vieţuiască-ncet?"

Alexandru Philippide

Scoate intunericul din mine daca te sperie. Impinge noaptea departe de noi. Pierde-ma in nori de cuvinte.

Refuz sa ma bazez pe o speranta desarta. Refuz sa mai caut fericirea, doar si ea se incapataneaza sa se ascunda de mine.

For a pessimist, i'm pretty optimistic

Pasul ramane doar o amintire, un dor pierdut in trecut.
Aduna-ma din cele patru zari in care m-am pierdut.
Gandesc, respir, inima o simt ca inca imi bate, plang, rad, dar tot nu reusesc sa traiesc. Mi-am colorat viata in minunate tonuri de gri.

"Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atât de aproape
ca să rămânem atât de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent."

Octavian Paler

Trece timpul pe langa mine in sens invers. Sau poate ca eu nu ma pot misca. Astept...

"Femeile tratează în special rănile provocate de ele.'

Jacques Marchand

Ma uit pe geam sa mai treaca timpul, dar cerul e prea zdrentuit iar secundele trec prea incet si totusi m-am saturat numarandu-le sa astept. Vantul parca scrie o melodie prinre pietrele inghetate. Ma chinui sa-l dirijez in alt ton dar degeaba. Trec anotimprile unul dupa altul si nu ma asteapta si pe mine. Ma uita undeva la o fereastra inchisa. Vreau sa merg mai departe dar la fiecare pas pe care-l aud fosnind am un zambet tamp pe fata sperand...dar pasii mereu se indeparteaza, nici nu stiu ca sunt acolo asteptand. Privesc prin ochi gri in suflete intunecate si ma simt goala. Mi-e frig si mi-e frica. Am nevoie de liniste sau cel putin asa cred eu. Am nevoie de valuri sa sparga tacerea, de frunze sa fosnesca in vant, sa ma trezeasca. M-apasa timpul din ce in ce mai hotarat. Raman in departare doar pasi fara urme. Ascult...astept...pierd...

Die die die my darling

Mi-e sufletul intunecat. Aduna-mi speranta imprastiata in cele patru zari si incearca sa o lipesti la loc. Daca vreo lacrima stinghera mai scapa nu vrea decat sa stinga focul dorului de ce-a fost odata de mult, parca intr-o alta viata. Vreau sa aud lucruri vesele. M-am saturat sa ma intovarasesc cu noaptea si-a ei jelanie.
Se plimba uitarea prin minti usoare. E ultimul strigat al unui gol sapat adanc si pierdut in timp. E o liniste crunta, apasatoare in mintile usoare. Se aduna prostia si incepe sa apese. Ferice de mintile usoare, sunt odihnite. Nu produc nimic dar nici nu se asteapta nimeni la nimic din partea lor. Am sufletul de plumb si vad totul in nuante vesele de gri. Visam reintoarcerea in tara unde totul e doar lapte si miere dar sunt epuizata de esec. Am inima grea. Chiar am impresia ca a inceput sa bata mai rar, mai incet, ca o soapta prea sincera sa fie auzita. In gerul de afara caut racoarea, am impresia ca ard. Sunt inerta, captiva. Ma apasa timpul si spatiul intr-un joc bolnav a dramei. Inevitabil sunt din nou in locul parasit de toti, acasa. Poate-s singura pierduta, lasata de timp ca o marturie pentru ce a fost. Putem juca un rol o viata intreaga, dar eu m-am pierdut in personaj. Refuz sa renunt la masca mea de bal si indrug vrute si nevrute pentru ca scenariul e la mine si doar eu imi stiu replicile oricum...

Count on me

Am uitat fericirea, am refuzat sa-nvat sa iert, refuz sa-mi amintesc. Vino! Disperarea e fierbinte, te poate arde.
E ceva special sa nu-ti fie frica sa pui intrebari chiar daca risti sa ramai undeva suspendat in timp asteptand un miracol. Te pierzi intr-un iad blestemat in momentul in care uiti cine esti.

Shadow of the day

Degeaba! Mi se imprastie un zambet stupid pe buze. Privirea se chinuie sa para mai blanda. Se-aud pasi in jurul meu, se-mprastie noroiul uscat uitat de timp. Ma agat de ploaie, o rog sa ma ascunda. Mi se ineaca usor, usor dorul din suflet in pahare frumos colorate. Las timpul sa se scurga-n nestire. Nu vreau sa mai aud nimic. Ma ard suficient privirile. Se-nchide usa in urma mea, sanse mari sa ramana blocata. Cu aripile intinse ma inalt spre stele doar ca sa pot cadea inapoi in uitare.
Voi fi bine! Sunt sigura ca va fi bine!

"Ideile extraordinare nu sunt altceva decât restructurarea a ceea ce ştii deja."

Art Cornwell

Dar cui ii pasa? Ce se spunea despre aparente? Ca pot fi inselatoare? Dar de cele mai multe ori ce vezi, aia primesti.
Constinta ma cearta prea mult iar eu astept ceva ce nici nu exista. Sufletu-mi nu stie sa ierte, iar inima nu mi se poate opri din plans. Perfect! Vorbesc, vad, simt si totusi simt ca nu traiesc. Sunt mandra, mint, sunt rea, mereu fug cu bratele deschise spre ce imi face rau. ma distrez, trec de la ras la plans intr-o clipa fara sa stiu nici macar eu motivul, imi reinventez lumea in fiecare zi spre disperarea celorlalti care se chinuie sa despice firul in patru sa ma inteleaga.
Ce-i adevar? Ce-am fost mintita? De ce mi s-a stins flacara din ochi? Gandesc...sunt completa. Ma lupt sa fac orice, impart ce stiu, aspir la nou...visele mi se pierd neputincioase...traiesc pentru eternitate.
Cred ca e suficient pentru o zi.

"Teama este o întrebare."

Marilyin French

E timpul sigur sau relativ? Ma consider aceeasi, neschimbata. Poate ca mi-a imbatranit mintea intre timp dar estetic n-am nici un motiv. Nu am mai avut timp ce-i drept sa ma analizez intr-o oglinda, dar poate e mai bine asa. Sunt multuminta asa, chiar nu vreau sa ma uimesc.

This feeling

"Oh, Friend! for ever loved, for ever dear!
What fruitless tears have bathed thy honour’d bier!
What sighs re-echo’d to thy parting breath,
Whilst thou wast struggling in the pangs of death!
Could tears retard the tyrant in his course;
Could sighs avert his dart’s relentless force;
Could youth and virtue claim a short delay,
Or beauty charm the spectre from his prey;
Thou still hadst lived to bless my aching sight,
Thy comrade’s honour and thy friend’s delight.
If yet thy gentle spirit hover nigh
The spot where now thy mouldering ashes lie,
Here wilt thou read, recorded on my heart,
A grief too deep to trust the sculptor’s art.
No marble marks thy couch of lowly sleep,
But living statues there are seen to weep;
Affliction’s semblance bends not o’er thy tomb,
Affliction’s self deplores thy youthful doom.
What though thy sire lament his failing line,
A father’s sorrows cannot equal mine!
Though none, like thee, his dying hour will cheer,
Yet other offspring soothe his anguish here:
But who with me shall hold thy former place?
Thine image what new friendship can efface?
Ah, none!—a father’s tears will cease to flow,
Time will assuage an infant brother’s woe;
To all, save one, is consolation known,
While solitary friendship sighs alone."

Byron

Excuse me Mr.

Luptele noastre au devenit imediat mai elaborate. Tu castigai unele, eu aproape castigam altele! Geniul infractor, incredibil de aratos, tu regele nelegiuitilor!

Nu-mi pasa! Nu conteaza! Am incredere in tine! Teoretic! N-ar trebui!

Ma recunosti? Da stiu ca au trecut anii....poate ca n-au fost atat de mult dar si-a lasat timpul semnele pe mine. Nu vreau sa stiu de unde vii si chiar nu conteaza ce-ai mai facut. Nu-mi vorbi mie de lacrimi irosite si de dureri tacute. Nici tie nu-ti pasa cate vise mi-ai omorat. Nu mai am nimic sa-ti spun. Nu vreau sa mai auzi nici macar un cuvant de la mine vreodata. As putea doar sa te privesc...tacuta...pierduta in coltul meu de lume turbata. Iti maintesti cand imi spuneai ca toata in viata au un rost? Insistai ca pana si eu am scopul meu...dar te-ai plictisit inainte sa il gasesc. Unde erai cand eu ma pierdusem?Ai jurat ca nu pleci niciodata. Te distram cand incercam sa-ti explic lucruri importante despre noi. Si cu toate astea nu pot sa te urasc. Imi urasc naivitatea de copil prost. Dar nu pot schimba nimic, asa ca-mi accept tacerea neagra. Oricum niciodata nu as fi primit mai mult de la tine. Nu vreau sa aud nici un cuvant si voi face si eu la fel. Oricum nu ai intelege nimic. Sufletul mi l-ai pierdut de mult prin vreun pat de femeie uitata deja. Pentru mine va fi vesnic noapte si pentru asta iti multumesc.

"Fericirea nu e o destinaţie. E un mod de a trăi"

Burton Hills

Ai suficiente amintiri frumoase? Sa fie intuneric... Acum imi poate respira inima linistita. mi-am inchis durerea in uitare. Am renuntat la orice fel de mangaiere in noapte. Inca imi caut sufletul din pacate, ma stii doar cat de incapatanata sunt. Mi-am sfredelit singura viata dintr-o prostie. Ai sa-mi spui vorba ta preferata: "Nimic nou sub soare, copil tampit!". Ma chinui sa-ti explic ca nici o piatra mutata din loc nu a fost in zadar. Trupurile ne-au plecat in directii diferite dar umbrele au ramas legate, pierdute undeva intr-o amintire. Soarele a apus de ceva vreme. E miezul unei nopti inventate de noi, pentru momente ca acum. Te rog nu incerca sa aprinzi lumina. Ti-e teama de timp? Mie imi e!

"Pentru a dezvolta câmpul mental, trebuie înţelese două principii ale minţii: unul este reducerea, celălalt dezvoltarea. Pentru a dezvolta câmpul mental omul trebuie să înveţe să iubească, să ajute pe alţii, şi să ofere necondiţionat; pentru a reduce câmpul mental omul ridică ziduri în jurul său, astfel devenind egoist, interesat doar de propriul câştig, şi, în cele din urmă, profund nefericit."

Swami Rama

Take what you want

Sunt impotriva a orice si tot aud ca nu se cuvine. Cine a stabilit deja cum si ce se cuvine sa vina sa-mi explice si mie ca eu nu inteleg nimic.

"Persoanele practice ar fi şi mai practice dacă ar petrece ceva mai mult timp visând..."

J. P. McEvoy

Shelter

Undeva e un loc plin de fericire. Undeva tacerea e un zgomot iubit. Undeva culorile alunga negrul noptii. Undeva fiecare pas duce spre ceva bun. Undeva nelinistea e o clipa trecatoare. Undeva ma asteapta fericirea. Intrebarea este unde?

"Aşa se întâmplă logic, plecăm şi sosim undeva. Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă, poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta, ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva, poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie, nu sosim unde-am vrut dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva totul e logic chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite, totuşi am plecat şi am sosit undeva, am greşit drumul, dar am sosit undeva, dar când nu mai sosim nicăieri totul devine ilogic. Spre ce ne ducem dacă nu sosim nicăieri?"

Octavian Paler - Logica inutile

Ma indrept spre ceva. Singura problema este ca ma indrept spre nicaieri.
Ma despart de trecut si de prezent. Satula de mastile voastre de contrabanda incerc sa rad, sa ma mint singura ca nu conteaza. Vreau sa plec undeva unde sa fie liniste. Acel gen de liniste care nu te apasa si care te elibereaza.