luni, 29 noiembrie 2010

Two steps

"Daca descoperi claritatea, sa o sorbi pana la zat."
Jose Angel Valente

Gandurile-mi curg ca apele repezi, ma prabusesc intr-o cascada de ceata. Ma duc spre ce n-a fost si ce nu este. Zambesc cu o clasica tristete la saltimbanci fantomatici. Vad dueluri fara scop, scanteieri de vise pierdute.
Iubire, dorinte...ehh...fericire...oare? Durere si povesti? Si? Nu va chinui pe voi...ma torturez pe mine.

"Trebuie sa fii indragostit ca sa fii fericit. Eu nu sunt indragostit"
Irvine Welsh


luni, 15 noiembrie 2010

Find yourself

Nu cred ca a mai ramas nimic divin in noi. Nu cred in umanitatea prea mult slavita. Nu am nevoie de nimeni sa ma vegheze. Cred in mine ... uneori... Dar nu cred ca suntem o specie asa grozava pe cat ne credem. Suntem doar prea norocosi...cel putin unii dintre noi. Cred inca in adevar chiar daca i-am uitat forma reala. Sustin sinceritatea chiar daca e atat de greu de folosit. Nu ma tem de zei sau diavoli, doar oamenii ma sperie. Cred in Soare doar pentru ca il pot vedea. Nu sunt atat de sigura de realitate, dar o accept asa cum o percep.
Cred in ce nu trebuie si ma ajut sa pierd tot. Cred in nimic. Cred in mine. Nu ma intereseaza judecata altora... acuzatiile ce mi le aduc singura sunt suficiente, cel putin pentru moment. Sunt superficiala in incercarea mea de a fugi de Cauza si Efect. Maine va rasari Soarele din nou indiferent de ce se intampla in jurul meu. Traim intr-un imperiu condus de vise... doar ca eu sunt in umbra cosmarurilor si mi-e imposibil sa evadez.
In jur aud ca sunt inteleasa. Am impresia ca vorbesc cu zidurile. Nimeni nu stie nimic. Cum sa cred in altii cand ma indoiesc de mine? Cred ca ma cunosc de multa vreme, foarte multa vreme, dar fug de amintiri si ma ascund in clipe trecatoare. Ma pierd in clipa eternitatii incercand sa dilat timpul. Visez cu ochii deschisi la realitate. Ma ingrozeste neputinta mea.

In ce sa mai cred? Cuvintele ma ademenesc cu veninul lor bine ascuns. Soarele, Luna, si Stelele si-au intors fata, mi-a ramas doar Noaptea neagra. Noaptea ce ma-ndeamna sa descopar paradisul plin de dulceata pierzarii, o lume superficiala plina de vise parfumate. Ceata apasatoare se lasa, incearca sa ma prinda cu un fir de speranta dar fug. Fug in gradina visurilor pierdute. In ce sa mai cred? In oameni de marmura cu acelasi zambet fals ce te frige?
Cred in tot ceea ce este absurd. Prefer sa tac, sa-mi vorbesc doar mie. Altcineva nu mi-ar intelege cele mai profunde ganduri. Altii tac pentru ca nu au nimic de spus, blestemult meu e ca am prea multe si n-am n-am cui. Nu mai cred aproape in nimic. Nu mai cred in Dragoste, vreau sa uit ca exista asa ceva. Nu mai cred in Fericire, o reneg si vreau sa uit de ea. Rece, insensibila, nemiscata, telul suprem. M-am saturat de reguli, nu fac altceva decat sa-mi incurce jocul.
Cred in ceea ce nu exista. Cred cu mintea si resping cu inima. Cred in ceea ce-mi doresc. Cred in eternitate si ma voi impaca cu Suferinta. Nu cred in lacrimi.
Nu cred in destin pentru ca-si face aparitia doar cand vrea el si nu cand e cautat.
Toti avem nevoie sa credem in ceva. Cred in puterea vointei mele. Incerc sa controlez totul dar sunt constienta ca nu voi reusi niciodata. Mi-e sufletul amar. Ma transform intr-un monstru, dar eu ma iubesc. Imi pierd pornirile umane undeva pe drum. Diavolul din mine creste pe zi ce trece... mai puternic, mai abil, ma inselator.
Lumea se sperie, se indeparteaza. Sunt suparati ca nu am aceleasi crezuri ca ale lor. Habar n-au de nimic. Imi alerg tineretea sa-mi descopar adevarul.
Nu mai cred in Viata si nici in Moarte. Pur si simplu intr-o lunga disparitie. Visul ramane in urma ca dovada a existentei dar nu va reusi sa schimbe nimic in lume. Nu cred in nimic asa ca faceti ce vreti. Nu ma incantati cu nimic. Imi sunteti doar o povara. Eu raman la fel, indiferent.