Without a word

Niciodata sa nu vorbesti despre problemele tale, pentru ca nimeni nu asculta si oricum nu le pasa. Am impresia ca trec dintr-un secol in altul, dintr-o singuratate in alta, dintr-un blestem in altul. E o clipa nedefinita, o senzatie ciudata de fiecare data cand ma apropii de caldura si lumina parca un motor porneste si muta totul din calea mea. Destin plin de esecuri, ma adun cu greu si ma vars in mine. Sufletu-mi e un abis de suveniruri imprastiate in lume, asa am stiut eu sa-mi platesc birurile. Amintiri de nimic...o iau de la capat...oricum mai e un pic.
Am pierdut timpul. Totul e relativ si nimic nu e simplu. Sunt la fel, poate doar un pic mai matura. Oglinda ma minte in continuare iar eu ma uimesc cat ma pot minti singura. Ma lupt cu vedeniile ce-mi deranjeaza monotonia. Imi pierd amintirile, totul se deformeaza ca sa ma fac sa-mi fie bine. Nu asta vreau dar aparent de asta am nevoie. Am prevazut ca voi ajunge sa depind de un calendar, de un program. Nu revad nimic din trecut cu ochi de dor, nu pot. E ceva constant, e genial. Stau cocotata sus pe luna si ma gandesc la dorul meu pierdut, la viata mea pierduta si cum am ajuns sa numai cred in nimic. Inima mea e aparent prea mica pentru ce-i fac eu. Privesc anotimpurile cum trec si nu le pot opri. Lumini pacatoase ma inconjoara si ma scot din cand in cand din bezna doar pentru a ma afunda in intuneric mai tarziu cand se plictisesc. Totul a disparut, parca numai exista nimic in mine. Am ramas goala. Vad dar nu pot simti. Astept ceva ce nu poate tine o vesnicie dar m-am obisnuit sa ma multumesc cu putin. Asa e de fiecare data si nu pot schimba nimic. Se plimba uitarea prin mine lasandu-mi mintea dezgolita de feicare data ca sa o pot lua de la capat. Mereu spun ca e ultimul strigat, ca e ultimul gol ce mi-l provoc singura. Se lasa linistea in jur. Toata lumea traieste si eu ma pierd in multime.
Incerc sa fac ceva imposibil...incerc sa pictez un tablou color al unei vieti cenusii.

"Omul are nevoie de 2 ani pentru a învăţa să vorbească şi de 60 de ani pentru a învăţa să-şi ţină gura."

Lion Feuchtwanger

Mi-am pierdut culorile in umbra cuvintelor. 

"Să şezi visînd pe ţărm, pe lunci, pe stînci,
să mergi unde-i pădurea mai obscură,
în locuri unde tainele-s adînci
şi unde tu eşti cea dintîi făptură;
să vezi de sus ce alţii nu văzură,
s-ajungi pe culmi cu fiarele a sta,
s-admiri un pisc, un hău, o apă pură
nu-i a fi singur, ci a conversa
cu farmecul Naturii, cu măreţia sa.

Dar în mulţime, forfotă, foială,
s-auzi, să vezi, să simţi şi să posezi,
pierdut, pribeag, muncit de îndoială,
lipsit de ale dragostei dovezi,
neadecvat, scăzut, lovit de boală!
Să n-ai un prieten, un ortac, un frate,
să n-ai pe nime-n care să te-ncrezi,
cu milioane-n faţă şi în spate
e a fi singur, e singurătate!"

Byron

Piei din ochii mei, tu spaima groaznica ce-mi chinui sufletul. Sa-mi fulgere viciul si sa-mi regasesc libertatea e tot ce vreau. Vreau sa-mi gasesc calea dar nu o pot face singura, sunt prea obosita si e prea intuneric. oriunde ma uit, oriunde ma duc vad doar robie, fiare, bice, murdarie, rusine, prejudecata, nedreptate si asuprire. Numai am forta nici sa plang.

You got to go

"Poţi să te plângi că trandafirii au spini, sau poţi să te bucuri că spinii au trandafiri."

Zig Ziglar

Secretele cele mai importante sunt greu de suportat, sunt greu de tinut si e foarte greu sa te abtii sa nu le descoperi odata ce stii de existenta lor. 

"Putem pretinde că suntem în general oameni morali care greşesc, dar întreaga istorie dovedeşte contrarul."

Terry Hands

Nimeni nu se leaga de un om puternic. Eu sunt pierduta undeva intre pamant si luna plina. Fug norii din jurul meu si ma sperie caci o sa cad fara ei...nici macar eu nu ma pot agata de nimic. Sunt nesuferita, dar sunt doar neinteleasa. Din piept imi ies suflari adanci si-n loc de lacrimi ies doar vapori fiebinti. Urlu adanc in tacere, urlu pentru mine. Ma zvarcolesc ca un animal salbatic. Imi crapa pieptul de atata venin. Ridic capul sa respir aerul rece al noptii dar nu-i suficient sa imi revin. Au fugit norii si luna. Doar soarele a ramas sa ma chinuie, sa-mi aminteasca de tot ce e frumos si cald si eu am pierdut.

Oftez...si atat. Nu credeam vreodata ca un om poate cara dupa el atata iubire, sete, dor,foame, uimire. Dau o tura de soare poate reusesc sa-mi gasesc ingerul dar s-a plictisit si el de mine.

Unde-i adaevarul? De ce am fost mintita? De ce mi-au stins flacara? Gandesc....si viata nu e asa simpla cum ar trebui. Am prea multe simturi, rad, zbor, vars lacrimi, sunt completa. Ma lupt sa fac ceva, visele-mi curg...traiesc o eternitate ce se repeta. N-am puterea sa stau pe loc. Traiesc un perpetuu monoton. Pierd prea multe clipe pretioase analizandu-le. Mi-am creat un sistem sa ofer altora ce-mi lipseste mie. Dar e nevoie de prea multe sacrificii sa-mi merit nemurirea. Dragostea vrea otrava! Sunt asa cum sunt, totu-i la vedere. Nu cer nimic pentru ca atunci cand o fac nu se poate...O SA...

"Greşelile, păcatul, zgârcenia, prostia
Ne-aruncă-n suflet zbucium şi-n trupuri frământări
Şi noi nutrim cu grijă blajine remuşcări
Aşa cum cerşetorii îşi cresc păducheria.

Păcatele ni-s aspre, căinţele mişele,
Mărturisirea noastră ne-o răsplătim din gros
Şi iar ne-ntoarcem veseli pe drumul gloduros
Crezând cu lacrimi sterpe că ne-am spălat de rele.

În mrejele pierzării prelung Satan ne plimbă
Şi sufletul ni-l lasă vrăjit şi vlăguit
Şi al voinţei noastre metal nepreţuit
Acest chimist destoinic în aburi îl preschimbă.

Cu sfori ascunse, Dracul ne prinde şi ne joacă!
De tot ce-i murdărie ni-i sufletul atras;
Spre Iad în orice clipă ne scoborâm cu-n pas,
Senini, printr-o adâncă şi scârnava cloacă.

Cum muşcă-un muieratic sărac, cu desfătare
Căznitul sân al unei vechi târfe scăpătate,
Gustăm şi noi o biată plăcere, pe-apucate,
Ca pe-o lamâie veche storcând-o cât mai tare.

Noroade-ntregi de Demoni în capul nostru zbiară
Foind ca milioane de viermi încolăciţi
Şi-n pieptul nostru Moartea, ând rasuflam truditi,
Cu gemete mocnite, râu nevazut coboară.

Dacă pumnalul, focul, otrava, siluirea
N-au vrut să-şi puie înca blazonul lor poznaş
Pe pânza care-o ţese destinul nostru laş
Pricina e că slabă şi trândavă ni-i firea.

Dar printre şerpi, pantere, şacali, mistreţi, căţele,
Maimuţe, vulturi, scorpii şi monştri ce se zbat,
Se târâie, rag, urlă, sporind neîncetat
În noi menajeria năravurilor rele,

E unul şi mai mârşav, mai slut, mai rău la fire!
Deşi nici nu se zbate şi nici nu-i zgomotos
El ar distruge lumea întreagă bucuros
Şi-ntr-un căscat s-ar prinde să-nghită-o omenire;

Urâtul e! - Cu lacrimi în silă revărsate,
Visează eşafoduri fumând nepasator.
Pe monstru-acesta gingaş tu-l ştii, o! cititor,
- O! cititor făţarnic, - tu, semenul meu, - frate!"

Charles Baudelaire

The decline

 "Orice păcat este rodul unei colaborări."

 Stephen Crane

Sunt un fel de vrajitoare ciudata, dar cu o inima buna si iubitoare. Am un rationament corect. Am varsat rauri de lacrimi si am inima franta si totusi tot eu sunt cea rea. Vina e a mea. Imi cer scuze.

Oricat incerc sa mint lumea in jur nu reusesc decat sa ma pacalesc singura. Ma mint singura, dar asa ma feresc de oameni. Sunt prea obosita sa incerc sa schimb ceva...atata timp cat sunt crezuta sunt cea mai fericita fata din lume si nu imi schimb povestea. E pacat sa las sa treaca sansele pe langa mine dar poate ca e mai bine asa. Imi port in inima pacatul si-l tin doar pentru mine. Pentru mine basmele si-au terminat finalurile fericite. Am judecat logic si cel mai bine e sa numai implic pe nimeni in povestea mea scrisa prost. 

"Trup lângă trup şi lumină-n lumină,
Desfătare uitucă pe lespezi fierbinţi -
Tu, pierzania mea dintr-o zi ce-o să vină,
Mai îngăduie-mi gândul că poate nu minţi.

Purtătoare de fruct, preacurată fecioară
Fericirii de-aş şti că te vinzi pe arginţi
Nici atunci răul tău n-ar putea să mă doară
Cum mă doare doar spaima că poate nu minţi.

Să apună de tot carnea mea prea bătrână
Lângă mugurii tăi nefiresc de cuminţi
Şi din oarba-mi trufie nimic nu rămână
Dacă-n schimb am speranţa că poate nu minţi.

Tu, stăpână şi stea nevisată vreodată,
Tu, îndemn repetat al ieşirii din minţi,
Bietul meu adevăr e-un păcat fără pată
Şi mă-nchin la minciună că poate nu minţi."

George Tarnea

Peste ghetari sunt regina. Din mine s-a trezit tot ce e mai rau.

Pustietatea vremii ma fac sa plec dar mereu ma intorc catre nimicul meu scump si drag. Sunt zala care inchide lantul pacatelor. Mi-am pierdut sufletul si emotiile. Viata mi-e traita de altii. faptul ca stau pe loc si vad in jur atatea fete...atatea fete fericite...e aproape ca un vis...un vis urat...un cosmar din care nu ma pot trezi.

 

Just tonight

Ganduri inocente alearga dispersate, ganduri ce-mi pareau indiferente. Fug departe de tot. Fug spre orizont, asa-mi place mie sa caut imposibilul. Mi-am lasat gandurile pierdute undeva pe un drum pustiu. trece timpul pe langa mine, ore, zile, saptamani si eu am ramas undeva in urma. M-am saturat sa bat la usi care nici macar nu se mai deschid pentru a-mi fi trantite in nas. Sunt satula de refuzuri. Vreau doar sa trec de la o zi la alta fara sa ma lovesc de mine, de trecut. Nu-mi vreau libertatea, nu-mi vreau neputinta, sunt satula de tacere. Imi tiuie noaptea in urechi si eu nu vreau decat sa fug.

Cerul meu numai e albastru. Soarele mi s-a stins.

Oh, that trouble you've been looking for

"Ăsta-i singurul plan pe care-l am - de a nu avea niciun plan."

Baz Luhrmann

Nu vreau sa ma urmeze nimeni, dar nici nu sunt in stare sa urmaresc. Ma pierd mult prea usor. N-am nevoie de favoruri. Merg cu capul plecat in fata usilor inchise in nas. M-am saturat.
Pustietatea vremii ma face sa plec cat mai departe.Sunt prinsa in lantul pacatelor si din pacate rugina mi-a mancat sufletul. Imi las viata sa o traiasca altii. Faptul ca stau in loc si vad atatea fete fericite e aproape ca un vis...un cosmar. 

Factory girl

Sunt nimic. Asta am fost mereu, asta raman. Nu as vrea sa fie asa dar

s-a prestabilit. Car cu mine toate visele pierdute, ale mele si nu numai. Nu trezesc curiozitatea nimanui si la urma urmei de ce ar face-o? Sunt una intre atatea milionane. Totul e intr-un continuu du-te - vino pe un drum inacesibil. Totul devine real, mult prea real, evident. S-a pierdut orice farama de mister, mi-ati omorat povestea. Ma ascund sub pietre si printre oameni, mi-e mai usor sa ma fac nevazuta decat as fi crezut. M-a albit destinul pe drumul nimicului. Sunt invinsa in lupta mea cu adevarul. Am senzatia ca totul e doar un vis. Sper ca e! Am ratat totul. Numai am nici un fel de scop. Chiar daca totul nu era nimic, nu era pentru mine. Vreau sa fug de tot. Nu vreau sa mai gandesc. Numai am la ce. Cum sa ma gandesc la ce o sa fiu cand nu imi dau seama cine sunt acum? De unde stiu ca sunt ceea ce vad? Nu las nimic in urma asa ca nimeni nu va sti ca am fost vreodata.Nu cred in mine! Ar fi cel mai prost pariu facut vreodata. Prea mult aspiratii inalte le tin ascunse de lume. Mie imi par realizabile dar cine stie. E mult mai usor sa nu risc. Nimeni nu vrea un visator in jur. Am visat poate mai mult decat trebuia dar voi ramane doar cea care nu s-a nascut pentru asta, cea care asteapta sa se deschida usa ce mi-a fost trantita in nas, cea care spera la nemurire. Sa cred in mine? Prefer sa cred in nimic. Ce-o fi o fi, dar probabil va fi nimic. Stelele ma mint ca pot cuceri lumea in fiecare noapte dar ma pune pe fuga lumina

soarelui. Totul parca trebuie sa fie in jurul meu intunecat, strain. Mi-am aruncat viata la gunoi ca pe-un ambalaj de bomboana inghitita de-odata. Sunt amarata, sunt neimplinita, totul imi pare imposibil. Ma dispretuiesc.

Plang si nu se mai termina lacrimile.

Nu ma poate consola nimeni. Nu exista persoana respectiva. Pentru mine nu s-a inventat un suflet nobil, amabil. Am parte doar de suflete prefacute, nefaste, indepartate. Vreau sa fiu inspirata! Am inima goala. Imi strig sufletul dar a fugit si el de mine. M-am pierdut! Ma apasa prea tare fericirea celorlalti. Mie mi-e totul prea strain. Am trait, am iubit, iar acum am ajuns sa invidiez pana si un cersetor pentru ignoranta fericirii existentei sale. Trece timpul pe langa mine. Am facut din mine tot ce s-a vrut si s-a cerut, doar dorintele mele le-am lasat deoparte pentru fericirea celorlalti. Am fost considerata ceva ce nu sunt, iar mie mi-a fost greu sa-i conving contrariul si asa am reusit sa ma pierd definitiv. Cand am vrut sa-mi schimb rolul, sa ma descotorosesc de masca prestabilita am descoperit ca se integrase in mine. Cu greu am reusit sa scap dar cand m-am uitat in oglinda m-am regasit imbatranita. Am incercat sa-mi caut un nou scop, un nou rol dar e prea tarziu. Sunt inofensiva si candva nu eram. Am in mine durerea de a ma sti neinteleasa. Totu-mi pare inutil, imposibil. Toata realitatea asta ce mi se baga pe gat imi pare stupida.

'Iată un lucru minunat la care să ne gândim, că fiecare fiinţă umană e construită în aşa fel încât să reprezinte acel secret şi mister profund pentru oricare alta. Iată un gând solemn, când intru noaptea într-un oraş mare, că fiecare din casele strânse laolaltă în întuneric are în ea propriul secret; că fiecare cameră din ele are în ea propriul secret; că fiecare inimă care bate în sutele de miile de piepturi de acolo este, în câteva din închipuirile sale, un secret pentru inima cea mai apropiată de ea!'

Charles Dickens

Unde m-am dus? Nu stiu! Ce-am facut? Nu stiu! Am pierdut? Mi-am pierdut doar capul dar tind sa cred ca s-a terminat.

I'm so sick

"Noi, existam, nu vietuim. Dar oare

Nu este cel mai preţios secret,

În omeneasca lume-ntâmplătoare,

Să ne-nvăţăm să vieţuim încet?

Secretul totuşi îl tăgăduim,

Febrili din leagăn pân'la ţintirim.

Maşina s-o lăsăm să se grăbească,

Aceasta-i doar menirea ei firească.

Dar omul? Cu cât graba e mai mare

Cu-atâta viaţă s-a scurtat mai tare.

Păcat că toate-acestea îşi află un răspuns,

Dacă cumva îşi află, abia când am ajuns

La poarta de la care privim în urmă cum

Trecutul ca un peisaj de scrum

Se-mprăştie cu ultima suflare,

Când piere totul, ritm, contur, culoare,

Când omul, fără ţel şi fără drum,

Tot singur moare.

Să-l mai împungă oare şi-un ultim, crud regret

Că n-a ştiut să vieţuiască-ncet?"

Alexandru Philippide

Scoate intunericul din mine daca te sperie. Impinge noaptea departe de noi. Pierde-ma in nori de cuvinte.

Refuz sa ma bazez pe o speranta desarta. Refuz sa mai caut fericirea, doar si ea se incapataneaza sa se ascunda de mine.

For a pessimist, i'm pretty optimistic

Pasul ramane doar o amintire, un dor pierdut in trecut.
Aduna-ma din cele patru zari in care m-am pierdut.
Gandesc, respir, inima o simt ca inca imi bate, plang, rad, dar tot nu reusesc sa traiesc. Mi-am colorat viata in minunate tonuri de gri.

"Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atât de aproape
ca să rămânem atât de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent."

Octavian Paler

Trece timpul pe langa mine in sens invers. Sau poate ca eu nu ma pot misca. Astept...

"Femeile tratează în special rănile provocate de ele.'

Jacques Marchand

Ma uit pe geam sa mai treaca timpul, dar cerul e prea zdrentuit iar secundele trec prea incet si totusi m-am saturat numarandu-le sa astept. Vantul parca scrie o melodie prinre pietrele inghetate. Ma chinui sa-l dirijez in alt ton dar degeaba. Trec anotimprile unul dupa altul si nu ma asteapta si pe mine. Ma uita undeva la o fereastra inchisa. Vreau sa merg mai departe dar la fiecare pas pe care-l aud fosnind am un zambet tamp pe fata sperand...dar pasii mereu se indeparteaza, nici nu stiu ca sunt acolo asteptand. Privesc prin ochi gri in suflete intunecate si ma simt goala. Mi-e frig si mi-e frica. Am nevoie de liniste sau cel putin asa cred eu. Am nevoie de valuri sa sparga tacerea, de frunze sa fosnesca in vant, sa ma trezeasca. M-apasa timpul din ce in ce mai hotarat. Raman in departare doar pasi fara urme. Ascult...astept...pierd...

Die die die my darling

Mi-e sufletul intunecat. Aduna-mi speranta imprastiata in cele patru zari si incearca sa o lipesti la loc. Daca vreo lacrima stinghera mai scapa nu vrea decat sa stinga focul dorului de ce-a fost odata de mult, parca intr-o alta viata. Vreau sa aud lucruri vesele. M-am saturat sa ma intovarasesc cu noaptea si-a ei jelanie.
Se plimba uitarea prin minti usoare. E ultimul strigat al unui gol sapat adanc si pierdut in timp. E o liniste crunta, apasatoare in mintile usoare. Se aduna prostia si incepe sa apese. Ferice de mintile usoare, sunt odihnite. Nu produc nimic dar nici nu se asteapta nimeni la nimic din partea lor. Am sufletul de plumb si vad totul in nuante vesele de gri. Visam reintoarcerea in tara unde totul e doar lapte si miere dar sunt epuizata de esec. Am inima grea. Chiar am impresia ca a inceput sa bata mai rar, mai incet, ca o soapta prea sincera sa fie auzita. In gerul de afara caut racoarea, am impresia ca ard. Sunt inerta, captiva. Ma apasa timpul si spatiul intr-un joc bolnav a dramei. Inevitabil sunt din nou in locul parasit de toti, acasa. Poate-s singura pierduta, lasata de timp ca o marturie pentru ce a fost. Putem juca un rol o viata intreaga, dar eu m-am pierdut in personaj. Refuz sa renunt la masca mea de bal si indrug vrute si nevrute pentru ca scenariul e la mine si doar eu imi stiu replicile oricum...

Count on me

Am uitat fericirea, am refuzat sa-nvat sa iert, refuz sa-mi amintesc. Vino! Disperarea e fierbinte, te poate arde.
E ceva special sa nu-ti fie frica sa pui intrebari chiar daca risti sa ramai undeva suspendat in timp asteptand un miracol. Te pierzi intr-un iad blestemat in momentul in care uiti cine esti.