Alta toamna absoluta

Noaptea

"Îmi voi căuta steaua până o voi găsi. Este ascunsă în sertarul inocenţei, înfăşurată în eşarfa minunilor."

Michael Jackson

Nu cred in aparente...mereu incerc sa vad si lucrurile care nu exista. Mi-a pierit pofta de a incerca...vreau sa dorm dar nu reusesc...am fost blestemata sa gandesc...Gandesc si-mi maresc durerea...o alung dar fara prea mare succes. Adun ramasite ale unui trecut mul prea indepartat, a unei vieti irosite. Mi s-a uscat pomul viselor. Am uitat fericirea...mi-au ramas asteptarile fara rost si lacimile seci. Vreau doar liniste si pace.

Forta

The moment of truth

Sunshine in the rain

Can't take it

"Singur te simţi şi printre oameni.."

Antoine de Saint-Exupery

Cai in genunchi

Nu am chef azi

"Avantajul omului inteligent este că poate face pe prostul ori de câte ori are chef."

Woody Allen

The world is mine

"Mai adânc decât mine în mine însumi este gândul. El îmi dă bucuria - dacă mi-o poate da ceva."

Constantin Noica

In egoismul meu respingator, surprinzator cel mai mult imi place sa rad de mine. Nu pot rade si chinui pe altul la fel de bine pe cat de dureros mi-o fac mie. Pentru mine muntele se erodeaza si se darama intr-o avalansa de neoprit, iarba se usuca si dispare lasand in urma o nuante minunata de maro, izvorul seaca si viata fuge sa se ascunda cat mai departe. Dulci iluzii ce ni le facem. Ne imbatam in vise si ne pierdem in uitare. Vorbesc cu mine, despre mine, si realizez ca nu stiu nimic.cum as putea avea pretentia sa stie altii? Ii iubesc pe cei din jur aproape la fel de mult pe cat ma iubesc pe mine, pentru toti simt o repulsie infioratoare.
Pentru ce scriu? Pentru ce traiesc? Pentru ce respir? Pentru ce imi bate inima?Pentru ce inca simt? Pentru ce plang? De ce nu mai pot sa rad? Cu mine cum ramane? Dupa mine cine plange? Mie cine-mi zambeste? Cine ma invata sa o iau de la capat? Cine-mi canta? Cine-mi suporta flacarile? Cine-mi recupereaza sufletul? Unde mi-e ingerul pazitor? Cine-mi coloreaza viata? Cine ma ameteste? Cine ma invata sa zbor iar deasupra stelelelor si ma invata sa cred iar in ele? Cine ma scapa de eternitate si nu ma lasa sa ma pierd definitiv?
Vorbesc cu mine...ce bine ca mereu am o oglinda sa imi pot privi interlocutorul in ochi. E mica distanta intre mine de-atunci si mine de-acum si m-am pierdut undeva pe drum. Am urmarit urme de pasi in nisip dar au disparut si m-au lasat cu un dor nestins. O privire ma urmareste, pretutindeni, ma arde. Sunt eu ma urmaresc, dar nu intervin. Mi-am inchis sufletul demult si l-am pierdut intr-o furtuna. Ura ma fugareste sa puna stapanire pe mine dar m-am invatat cu resemnarea de ce sa renunt la ea? E frig in intunericul meu. Totrta am pierdut-o de mult. Mainile intinse spre mine au disparut usor una cate una. Au gasit altceva de care sa se agate mereu. Speranta a fugit odata cu lumina si culorile din viata mea. Am renuntat sa mai cred in mine. Fara mine si tonurile mele de gri lumea ar fi mai frumoasa. Fara mine si rautatea ce o imprastii lumea ar fi mai buna. Fara mine lumea ar fi asa cum ar fi trebuit sa fie. Fara mine se vor intampla multe, nu voi mai fi doar o piedica. fara mine lumea ar fi minunata, nu asa cum este acum. Lumea fara mine ar fi plina de vise asa cum ar trebui. Lumea cu mine nu aduce nimic bun. Inima-n mine e zdrobita, in flacari arde si e chinuita. Sufletul rece in noaptea urii incepe sa zboare cu vantul de miazanoapte. Mintea mi-e rapita si incep sa ma ingrozeasca propriile ganduri. Ma uit ca o straina la tot ce e in jur, chiar si la mine, vreau sa le las pe toate. Sunt o umbra.
In jurul meu numai rau si fara bine, numai lanturi si lacate, Sunt un exponat de muzeu uitat intr-o incapere bun doar ca sa adune praf. Nu vad decat monstri fara nume, nu simt decat frig, m-am saturat de lupte fara sorti de izbanda si de ruinele mele. Nu-mi mai vreau gratiile ce ma-nconjoara. Numai vreau singuratate si lacrimi uscate. Cum sa cred in altii cand ma indoiesc de mine? Cum sa vorbesc cu voi cand nu-mi gasesc mie explicatie? Un gand chinuit alearga prin mine, otrava imi macina mintea, imi pierd suflul, ma pierd si alunec, alunec intr-o lume murdara, plina de pacate si vise uitate. Iata ce am facut din ceea ce a ramas din mine dupa ei.
Atat de departe...timpul curge in continuare linistit...numai exista nimeni...iar eu ratacesc fara scop prin mine. Alerg in abis, cad si ma ridic, o iau mereu de la capat. Oricat de mult stiu ca e timpul sa renunt nu pot. Sunt atat de lasa ca nu pot renunta nici la ceea ce imi face rau. M-am obisnuit cu mine. Mi-au stins focul din mine. Vreau sa ma pot lipsi de mine. Ceva se intampla cu mine, mi se deruleaza o viata in fata dar nu pare a mea.
Mi-am pierdut increderea in mine. Vreau sa scap de mine. Mi-a apus de mult steaua din suflet. Nu mai gasesc lucruri cu valoare in jurul meu. Ma simt ca un miel prostut ce se duce singurel la taiere si totusi ma simt linistita ca intr-o dimineata curata de toamna. Sunt nevinovata si o stiu foarte bine.

"Moartea va fi o binefacere pentru mine."

Ovidius