O inima ca o floare de gheata, cu obrazul lipit de geamul aburit de buze ce viseaza la soapte nerostite. Pe foaie sunt doar cuvinte dulci ce zboara cu primul vant mai puternic. Inchin ofrande pentru suspine stoarse printre scuze. E doar un fior ce te face sa rosesti si te-opreste in timp.
Un vis de o zi, de o luna, dar oricum pare o vesnicie. Un destin scurt nestiut care mi se arata in minte cu miros de crini si gust de vin.
Poate chiar port un semn de stigma, dar totul se sterge, enigme, priviri stinghere, doruri. Totul se scurge pe un fir de vis.
E pustiu in cer, in mari dar cel mai mare gol e in noi. Linistea ne apasa si doar plopii isi soptesc. Singuratatea si intunericul urla mut, si apare ceata.
Lumina a fugit in lume cu gandurile. A adunat toate iubirile pe care le-a putut lua in graba. A lasat doar pasi plini de amintiri.
Ce inima? Unde si de ce? Un infinit de goliciune pura suna mai bine. S-a sters tot. A ramas doar nimicul natural. De mana cu umbra mea calc peste timp in incalc legile firii.
Si-acum undeva intr-un pas pierdut in prezent uit, renunt la tot. Mi-am uitat replica si rolul. Mi-am pierdut scena. Am ramas doar cu ecoul.
S-a stins de mult si ultimul zvon. Am aparut din neant. Sunt un scris ilizibil, un desen invizibil.
Sunt mai rezistenta decat s-ar crede. Am privirea trista si pleoapele-mi sunt inlacrimate. Sa-mi revin incerc sa ma uit la soare dar si el a fugit de mine...
