I

Am ajuns in situatia in care numai sunt in stare sa inteleg nimic si ma gandesc ca poate oricum nu e nimic de inteles, cuvintele sunt supraapreciate dar le prefer oricand in fata tacerii dureroase...doare si trezeste ura...am crezut ca am scapat si nu am reusit decat sa o ingrop cu un strat subtire de praf suflat cu usurinta de vantul de singuratate ce imi sufla in ceafa...ajung sa ma urasc pentru ca acord garantii fara sa cer garantii cu girant...si poate ca totusi nu e nimic de inteles acum si totul va capata un sens mai tarziu...mult mai tarziu... Ma simt obosita, as dormi un somn lung, un somn de uitare....Ma simt ca intr-o comedie proasta cu un singur actor...imi dau singura replicile...imi dau singura raspunsurile...creez de dragu de a creea...traiesc de dragu de a nu zice ca n-am incercat...Sunt un actor obosit de prea multe repetitii, lumina ma urmareste oriunde ma duc pe scena si ma orbeste si continui jocul stupid de a-mi pune singura intrebari si raspunsurile sa mi le aduc tot eu...Publicul se uita uimit la mine neintelegand nimic...si totusi raman captivati de ciudatenia care se zbate pe scena...un singur spectator din sala observa ca plang, indiferent cat incerc sa-mi ascund lacrimile, dar nici el nu intelege de ce...nimeni nu reuseste sa inteleaga nimic asa ca ce pretentii sa mai am eu de la mine...

Incep sa probez diverse masti dar ma plictisesc repede de ele....unele sunt icomode...altele prea false...sau pur si simplu ma sperie ideea de a trai in spatele unor masti intreaga vaiata doar pentru a ma proteja...ma oboseste...Ma simt in plus...mintea imi amorteste si refuza sa mai proceseze informatiile...imi pierd reflexele...imi pierd simtamintele...eu numai pot sa ma gandesc la tot...numai pot gasi solutii si raspunsuri...nu singura cel putin...

Incerc sa ma gandesc la toate, imi fac scenariile in minte si ecourile ma coplesesc...nu reusesc sa leg nimic cap la cap si nu cer decat o solutie. Ma simt ciudat, simt ca ajung la capatul puterilor...as vrea sa traiesc sa ma bucur, sa zambesc...Pot face orice...si nu reusesc sa fac nimic..toate lucrurile vin de la sine....dar cu un ritm foarte lent, poate prea lent. Unii reusesc din prima sa aiba tot ceea ce-si doresc...altii asteapta jumatate din viata sau poate chiar toata viata...E ciudat cum ma pot simti singura chiar si atunci cand sunt inconjuata de oameni... Sunt doar eu cu mine...Numai am putere nici sa plang, nici sa sper...Mi-am pierdut o aripa si ma chinui sa zbor... Ai incercat vreodata sa zbori cu o singura aripa....cerc dupa cerc...fara oprire...

Daca am sti cat de dureros e viitorul ne-am curma suferinta de mult...dar din pacate nimeni nu ne invata sa prezicem ceea ce urmeaza...dar poate ca si misterul necunoscutului din fata e o placere...o placere masochista dar utila zi de zi pentru a ne ajuta sa continuam in zborul in cerc.. Nu incerca sa schimbi traiectoria ca nu faci altceva decat sa te lupti cu morile de vant si indiferent cate cuvinte primesti si cat de dureroase sunt gandeste-te mereu ca le vor urma altele si altele....din ce in ce mai ascutite...din ce in ce mai inghetate si negre...promisiuni nerespectete...vorbea aruncate in vant...susoteli...si multe altele... Crezi ca ai destule rani pe interior? inainte de a te arunca cu capul inainte si a spune ca tie iti este cel mai rau...uita-te la persoana care zambeste tot timpul si tot timpul lasa o stare de bine in urma...acea persoana sufera mai mult decat tine...asteapta doar momentul cand va claca si vei avea un spectacol pe cinste..

Nimeni nu e vinovat de sentimentele sale pentru ca nu tin de parte fizica a omului...cand simti nu te invinovati fara rost nu ai cum sa iti scoti sufletu oricat de mult ti-ai dori sa-l vinzi...Am incercat sa-l vand si nu-l vrea nimeni...am incercat sa-l arunc si se tot intoarce...am incercat sa-l inchid si tot evadeaza...