Ti-am mai zis

Te-am salutat subtil pe strada

Mi-ai trimis o ignorare

Macar de-ai face-o doar tu..

Incerc sa citesc oamenii printre randuri

Dar ma lovesc de puncte de supsensie

Sufletul urla incercand sa iasa

Mi-e teama sa nu se sperie daca vede ralitate.

Ce pot sa mai fac pentru a ma minti?

Inima mi-e grea dar continua sa bata

Sufletul se destrama si fuge si el de mine

Cum ma pot oare apara?

Din toate partile vin sageti inveninate

Cuvinte mari aruncate in vant

Sentimentele mele calcate in picioare si returnate.
Cui sa-i vorbesc despre tristete?

Cui sa-i explic ca zambetele mele nu-s decat pline de amaraciune?

Cui sa-i spun ca mi se opresc cuvintele undeva in minte de frica...

Sunt ca un puzzle inceput si uitat neterminat...

Trist...suparator...tragic as putea spune

Incep sa scriu si fiecare cuvant ce iese e plin de sange

Totul e prea complicat...ma inec in absurditate

Desi lovita din atatea parti mi-au secat lacrimile.

Cine o sa poata vreodata sa ma citeasca printre randuri

Scriind ma descarc dar ma si golesc...

Scot raul...dar nu ramane nimic in locul lui..

Ramane doar un suflet...niste sange...si lacrimi uscate...

E greu sa incerci sa te explici

E greu sa te faci inteles...

Oamenii care nu pot vedea decat in fata nu te vor accepta

Nu te-ntelege nimeni si le e teama...

Ceea ce nu inteleg lovesc...cu cruzime...

Imi omoara visul cu pietre...

E greu...e foarte greu sa realizam de ce unii ucid ce nu inteleg

Dar visul isi spune povestea chiar si ingropat de pietre...

Si asta va sperie cel mai rau...