Vreme apasatoare, mici ochi ascunsi ce privesc tacuti, lucruri cenusii fara viata. Ai mintit! Nu s-a schimbat nimic. Mi s-a ratacit vantul printre crengi. Totul arata la fel si a pierdut drumul spre casa. Ii aud doar cantecul de dor si jale. Se izbeste de ziduri dar nu renunta. Ia cu el tot ce-ntalneste in cale. E nervos, se simte furat dar il inteleg. Macar a oprit cantecul mierlelor. "Sufeltu-mi e-o mare moarta oglindind un cer de jale,
Arse stanci o-nchid in groaza sterpelor pustietati,
Pe ea boarea nu adie, vesnic dorm undele-i pale,
Ea in negreu-i fund ascunde inecate vechi cetati.
Sufletu-mi e-un turn de piatra care cade in ruina,
Iedera si muschiul verde ziduile-i napadesc,
Straja a singuratatii trist vegheaza pe colina,
Si in juru-i, seara, tainic, liliecii falfaiesc.
Sufletu-mi e-o floare rara ce muiata pare-n sange,
Spulberata-i fu mireasma de-al retristii aprig vant,
E-o cantare-ndepartata ce visari apuse plange,
E o candela uitata ce se stinge pe-un mormant."
Mateiu Caragiale
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu