"Finala umbră-mi va putea închide Cu ochii mei a zilelor lumină, Şi dezlega cest suflet, ce se-alină Astâmpărându-şi poftele avide.Dar chiar arzând, memoria va şti de
Celălalt mal al Stixului să-mi vină;
Pe ape şti-va-mi flama să se ţină,
Sfidând de-a pururi legile rigide.
Suflet, ţinut de zei în închisoare;
Vine, ce flăcările mi le-mbată;
Şi măduvă, de foc înălţătoare;
Şi-or pierde corpul, dorul niciodată;
Vor fi cenuşă, însă simţitoare;
Ţărnă vor fi, dar ţărnă-namorată."
Francisco de Quevedo y Villegas
Cat de straina sunt de tot. Nici un dor nu mi-a mai ramas. Doar gandul rau si intunecat mi-l aud in glas. Va veni prea tarziu pentru mine izbavirea. Mi-e gandul bantuit de raceala si tacerea vremii. Sinistre cantece plangatoare ce le aud mereu. Acelasi indemnuri ce spun : "Numai astepta, ti-a trecut timpul!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu