marți, 27 decembrie 2011

Excuse me Mr.

Luptele noastre au devenit imediat mai elaborate. Tu castigai unele, eu aproape castigam altele! Geniul infractor, incredibil de aratos, tu regele nelegiuitilor!
Nu-mi pasa! Nu conteaza! Am incredere in tine! Teoretic! N-ar trebui!
Ma recunosti? Da stiu ca au trecut anii....poate ca n-au fost atat de mult dar si-a lasat timpul semnele pe mine. Nu vreau sa stiu de unde vii si chiar nu conteaza ce-ai mai facut. Nu-mi vorbi mie de lacrimi irosite si de dureri tacute. Nici tie nu-ti pasa cate vise mi-ai omorat. Nu mai am nimic sa-ti spun. Nu vreau sa mai auzi nici macar un cuvant de la mine vreodata. As putea doar sa te privesc...tacuta...pierduta in coltul meu de lume turbata. Iti maintesti cand imi spuneai ca toata in viata au un rost? Insistai ca pana si eu am scopul meu...dar te-ai plictisit inainte sa il gasesc. Unde erai cand eu ma pierdusem?Ai jurat ca nu pleci niciodata. Te distram cand incercam sa-ti explic lucruri importante despre noi. Si cu toate astea nu pot sa te urasc. Imi urasc naivitatea de copil prost. Dar nu pot schimba nimic, asa ca-mi accept tacerea neagra. Oricum niciodata nu as fi primit mai mult de la tine. Nu vreau sa aud nici un cuvant si voi face si eu la fel. Oricum nu ai intelege nimic. Sufletul mi l-ai pierdut de mult prin vreun pat de femeie uitata deja. Pentru mine va fi vesnic noapte si pentru asta iti multumesc.





"Fericirea nu e o destinaţie. E un mod de a trăi"
Burton Hills

Ai suficiente amintiri frumoase? Sa fie intuneric... Acum imi poate respira inima linistita. mi-am inchis durerea in uitare. Am renuntat la orice fel de mangaiere in noapte. Inca imi caut sufletul din pacate, ma stii doar cat de incapatanata sunt. Mi-am sfredelit singura viata dintr-o prostie. Ai sa-mi spui vorba ta preferata: "Nimic nou sub soare, copil tampit!". Ma chinui sa-ti explic ca nici o piatra mutata din loc nu a fost in zadar. Trupurile ne-au plecat in directii diferite dar umbrele au ramas legate, pierdute undeva intr-o amintire. Soarele a apus de ceva vreme. E miezul unei nopti inventate de noi, pentru momente ca acum. Te rog nu incerca sa aprinzi lumina. Ti-e teama de timp? Mie imi e!

"Pentru a dezvolta câmpul mental, trebuie înţelese două principii ale minţii: unul este reducerea, celălalt dezvoltarea. Pentru a dezvolta câmpul mental omul trebuie să înveţe să iubească, să ajute pe alţii, şi să ofere necondiţionat; pentru a reduce câmpul mental omul ridică ziduri în jurul său, astfel devenind egoist, interesat doar de propriul câştig, şi, în cele din urmă, profund nefericit."
Swami Rama




marți, 13 decembrie 2011

Take what you want

Sunt impotriva a orice si tot aud ca nu se cuvine. Cine a stabilit deja cum si ce se cuvine sa vina sa-mi explice si mie ca eu nu inteleg nimic.

"Persoanele practice ar fi şi mai practice dacă ar petrece ceva mai mult timp visând..."
J. P. McEvoy




vineri, 9 decembrie 2011

Shelter

Undeva e un loc plin de fericire. Undeva tacerea e un zgomot iubit. Undeva culorile alunga negrul noptii. Undeva fiecare pas duce spre ceva bun. Undeva nelinistea e o clipa trecatoare. Undeva ma asteapta fericirea. Intrebarea este unde?

"Aşa se întâmplă logic, plecăm şi sosim undeva. Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă, poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta, ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva, poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie, nu sosim unde-am vrut dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva totul e logic chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite, totuşi am plecat şi am sosit undeva, am greşit drumul, dar am sosit undeva, dar când nu mai sosim nicăieri totul devine ilogic. Spre ce ne ducem dacă nu sosim nicăieri?"

Octavian Paler - Logica inutile

Ma indrept spre ceva. Singura problema este ca ma indrept spre nicaieri.
Ma despart de trecut si de prezent. Satula de mastile voastre de contrabanda incerc sa rad, sa ma mint singura ca nu conteaza. Vreau sa plec undeva unde sa fie liniste. Acel gen de liniste care nu te apasa si care te elibereaza.




joi, 8 decembrie 2011

Proteggimi

Iti ating zambetul cu ultima farama de vis inainte de trezire. Noptile netrecute pornesc lacrimile necazute. Revin mangaierile strigate in umbre uitate de lume.

"Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Nendurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!"

Oda (in metru antic) - Mihai Eminescu


Tot vorbind de stele am ramas surpinsa cand pentrui o clipa m-am ciocnit de steaua mea. Poate ca si-a mai pierdut din stralucire, sau poate doar a coborat de pe piedestalul unde o asezasem de mult. M-a facut sa-mi amintesc de luna si de mare, de visele inecate in tacere. Dar m-am trezit repede, in acelasi intuneric, in aceeasi renuntare.