Si totusi...

M-am saturat sa-mi agat un zambet dragut pe fata si sa ma prefac ca totul e perfect...am mai spus si imi sustin parerea...ar trebui sa se inventeze o noua categorie la oscar pentru cel mai bun rol jucat in viata de zi cu zi:) Iata, dragule, asta ai creat tu din mine...esti mandru?
Cand inchid ochii te vad cum trupul tau se indeparteaza, usor, cu fiecare pas de al meu. Deschid ochii si ma intrebam daca exista o imagine mai trista de atat, exista ceva mai rau decat sa vad cum iubirea ma paraseste...facandu-i loc disperarii si singuratatii?
Am crezut ca va trece repede asa cum se intampla de fiecare data... Am crezut ca pun un zambet de bravura un timp...si dupa ramai doar o amintire...timpul ar trebui sa vindece ranile...de ce nu se vindeca atunci? Totul devine din ce in ce mai negru si gol...
Perna te striga, mi-e dor sa-ti vad zambetul cand ma trezesc, nici usa nu se deschide daca stie ca tu nu o vei mai deschide vreodata, iar covorul si prosopul complotesc impotriva mea sa plece in cautarea ta. Tu iti dai seama ce se intampla? Ceea ce tu calcai in picioare zilnic vrea sa isi faca bagajele si sa plece dupa tine, sa ti se astearna la picioare sa-l calci din nou!!! Si nu inteleg de ce vreau sa fac acelasi lucru.... Totul parca s-a schimbat in jurul meu, intreaga mea existenta te plange...nimic parca numai e la fel …Dragule, daca nici obiectele ce ma inconjoara si odata de mult, parca intr-o alta viata, te-au inconjurat si pe tine, eu ce ar trebui sa fac…nu pot face altceva decat sa tac…chiar daca as vorbi n-as sti ce sa-ti spun...si mor...in fiecare zi cate putin....pana ce la un moment dat .
Mor de foame, mor de sete, si mor de somn. Ma omori usor si tu nici nu stii si e vina mea ca nici nu vei afla vreodata. Mi-e foame de tine, mi-e sete de sarutul tau, mi-e pofta de ochii tai, ma chinuie lipsa bratelor tale.
Vino inapoi dragule, caci mi-e somn si-mi vreau visele cu tine inapoi si mi-e timpanul surd, fara vocea ta strigandu-ma prin casa!