From Paris to Berlin

"Daca nu esti niciodata speriat, stanjenit sau ranit, inseamna ca nu risti niciodata."

Julia Sorel

Marry you?

Dureri intunecate, fizice, pshice, inevitabile. Doar plansete absurde mai usureaza povara dar trezesc regretele. Fantana seaca, si usor, usor alunec intr-o disperare pustiitoare. Adun ultimele puteri, ultimele lacrimi si plec. Plec cu amintirile in cautarea retetei pentru uitare.

Nu stiu nimic despre lumina diminetii. Trec evitand totul. Ma sperie culorile. Stelele au incetat sa-mi mai sopteasca, iar eu am renuntat sa mai zbor aproape de soare. Nu mai stiu nimic despre inimi si despre joaca fericirii. Ma topesc! Ma ascund in hruba mea departe de ochii lumii. Nu vreau sa mai fiu vazuta. Incerc sa-mi usurez zilele band curcubeul dar e fara sfarsit. Ratacesc prin oras, prin mine si nu voi ajunge niciodata nicaieri.

Take a bow

Nu incerca, totul e deja stabilit, nu raman decat trucuri ieftine fara rost si cand apare inconjurat de fulgere orbitoare si tunete asurzitoare nu ai ce intampina. Tipi din rasputeri si arunci cu ce-ti pica in mana sa te aperi. Mie mi-au smuls aripile,am fost obligata sa raman. M-am prabusit si am obosit sa ma ridic. Cu bratele intinse astept.
Vis cu viscole si furtuni, tu n-ai vazut niciodata asa ceva. Si-ntr-o seara apare cu o torta sa-si lumineze calea, da-i prea tarziu. E lacatul pus pe usa. Bate cu pumnul, se scuza, se ascunde si-asteapta. Ce? Habar n-am! Cat sa astept si eu? Ce sa-i cer? Trecutul urla si are dreptate.
Doi oameni, la fel si in acelasi timp altfel. Scena ii cheama, publicul asteapta, drdezamagire. Nu are rost sa incerce sa joace, finalul e prea cunoscut. Timpul a trecut si n-ai cum sa-l opresti. In aplauzele mute imi mor iluziile si visele zdrobite de decizii ridicole. Vreau sa-mi uit rolul, sa-l schimb. E un efort prea mare sa mai zambesc chiar si o clipa. M-a obosit drumu, totu-i o povara, ma ascund dupa cortina. Prea multe priviri, prea multe lumini, mi-mpierdut masca undev pe drum si o vreau inapoi. Spatiu-i prea mic, poate in alta viata totul ar fi fost diferit, sau poate nu. Plec invinsa din lupta, fara urme vizibile, decat lacrimi fara sens. Intr-un colt raman sperantele uitate, crezand ca ma intorc.
Pierduta vointa undeva departe, a trecut parca un veac de-atunci. Ma-ntreb singura si-acum ce fac. Dar raspunsul se incapataneaza sa nu apara. Visez la nenorocirea salvatoare, dar ramane la stadiul de vis. Ma mir si eu de incapatanarea mea, am renuntat si nu prea vad cale de intoarcere. Sunt nevinovata si o urlu in gura mare, dar platesc pentru greselile altora. Respecta legile tacerii si treci prin cosmar cu capul plecat. Daca te sperii mai bine opreste-te si fa cale intoarsa altfel risti sa te pierzi definitiv. S-a intamplat ceva si toate zidurile s-au prabusit dar o iau de la capatsi le ridicla loc. N-am de ales. Prin egoismul meu iluminat, ma intorc cu nerusinare si stiu ca trebuie sa supravietuiesc.
Imi vreau linistea inapoi, te rog stinge vantul. Ma apasa tacerea si-mi colorez cuvintele, bat cu pumnul in masa si nici o reactie. Ma simt haituita si uitata. Luna sta ascunsa si mi-e dor de ea. Ratacesc pe prea multe cai si totul in jur ma arde.

"Pasiunea pune lumea in miscare. Iubirea da mai multa siguranta lumii."

Ice T

Who is it?

Vraji sub cerul plin de stele, suflete pierdute in minciuni nevinovate. Vise date si uitate, inimi tipand disperate, pretentii ce se duc prea departe. Viata pacatoasa, cu seri uitate, seri pierdute.

Can't make up my mind

Vraji ciudate, stele ce ne pazesc, cuvinte ce se repeta, cuvinte de neinteles. As da orice dar fara rost, vise cu idile si minuni dar pretentiile sunt prea mari. Ochii se ridica mult prea sus. Seara schimba totul, dar viata tot se scurge mult prea repede. Sunt normala si vreau sa fiu umita. Vreau ceva special poate un pic prea diferit. Stiu ce trebuie sa fac, dar nici macat eu nu ma ascult. Ce-i vechi sa dispara, totul sa taca. Sunt speiala si oricat m-as stradui nu reusesc sa fiu normala, tac si ma ascult dar nu-nteleg nimic.

Don't you break my heart slow

Sunt zile in care cant, discret, prin toti porii. Sunt nopti minunate in care ma parasesc demonii si ma lasa sa vorbesc cu mine. Sunt zile normale in care suport pe toata lumea. Dar sunt atat de rare.
Nu imi mai trebuie amintiri si ganduri si vise, sunt prea multe. Vreau sa raman doar cu literele, vreau sa-mi pastrez cuvintele. Daca e nevoie ma voi targui cu voi pentru uitare si somn.
Prin geamuri primesc zambete ce ma incurajeaza sa merg mai departe, sa trec peste piedici, sa uit singuratatea. Ma urmaresc chipurile voastre chiar si cand nu sunteti cu mine. Parcul e poluat de chipuri fericite. Ma indeamna sa ma apropii. Pentru ce? Sa descopar noi oameni plictisiti, cu aceleasi povesti banale. Oameni care spun ca vror sa fie acolo, sa ma ajute dar nu vror altceva decat sa ma transforme, sa ma faca la ca ei. Acasa imi zambesc singura, imi aud inima batand innebunita. Intind mana dar nu e nimeni si usor usor ametesc trezindu-ma la realitate. E rece si gol. E frumos si vesnic. M-am saturat de amintiri, nu faca altceva decat sa ma tulbure. Nu ma pot privi in ochi pentru ca vad mereu altceva. Nu-mi mai ascult inima ca nu aduce niciodata nimic bun. Doar astept sa vina momentul sa plec. Asta vreti toti.
Prea multe amintiri ma leaga de ce-a fost. Nimic nu s-a schimbat si totusi totul e diferit. Sunt ranita dar nu vizibil, somnul e un chin. Trecut sadic mi-ai lasat visele in viata sa ma tortureze. Imi rasuna mereu un glas din intuneric dar cand ma apropii imi dau seama ca sunt doar eu, ecou blestemat. Ma caut stiind ca m-am pierdut si sincer nu vreau sa ma gasesc. In minte-mi se poarta o lupta si pierd. Incerc sa rapun bestia dar e atat de usor sa renunti si eu sunt atat de obosita. Lupt orbeste cu visurile si gandurile dar pana cand? Raman cu taina mea, nu am de ales.

O lume minunata

"Omul are nevoie de 2 ani pentru a invata sa vorbeasca si de 60 de ani pentru a invata sa-si tina gura"

Lion Feuchtwanger

Incerc sa merg dar imi dispare drumul de sub picioare. Nu stiu sa fiu altfel, decat mai mult ca altii, nu stiu sa ma prefac schimbandu-mi nivelul si poate ca sunt lipsita de gratie, dar asta e. Nu pot sa tac atunci cand vine vorba de ceva ce conteaza cu adevarat. Prefer sa treaca ocaziile sa treaca pe langa mine dar sa ma pot uita in coninuare in oglinda fara sa-mi fie rusine. N-am nevoie de oameni. In general nu am avut nevoie de nimeni. Uit cuvintele altora pentru ca nu-mi pasa. Iubesc tacerea ignoranta. Chiar daca as sti ca maine s-ar termina totul nu as schimba nimic. Nu voi pleca pentru nimeni si nimic capul. Vreau, asa ca am.

Damn, you scary

N-a apucat sa mi se usuce pomul. Cineva l-a otravit si frunzele au inceput sa cada inainte de vreme...inca verzi...inca vii. Mi-au uscat sufletul iar. Ti-am fost toamna pentru o vreme, motiv de schimbare. N-am vazut copaci in jur, nici oameni, nici nimic. Vedeam doar umbre si-mi auzeam doar pasii pustii. Frunze amare, inca verzi, mi-au aratat ca numai am ce pierde...nimic in plus, nimic in minus. Doar rani nevazute raman cu mine.
Cand ajungi la sfarsitul lucrurilor pe care le cunosti si te intalnesti cu intunericul necunoscutului, inseamna ca trebuie sa se intample si altceva, ceva trebuie sa se schimbe. Fie ca va fi ceva solid de care sa ma sprijin, fie ca voi reinvata sa zbor.

Two steps

"Daca descoperi claritatea, sa o sorbi pana la zat."

Jose Angel Valente

Gandurile-mi curg ca apele repezi, ma prabusesc intr-o cascada de ceata. Ma duc spre ce n-a fost si ce nu este. Zambesc cu o clasica tristete la saltimbanci fantomatici. Vad dueluri fara scop, scanteieri de vise pierdute.
Iubire, dorinte...ehh...fericire...oare? Durere si povesti? Si? Nu va chinui pe voi...ma torturez pe mine.

"Trebuie sa fii indragostit ca sa fii fericit. Eu nu sunt indragostit"

Irvine Welsh

Find yourself

Nu cred ca a mai ramas nimic divin in noi. Nu cred in umanitatea prea mult slavita. Nu am nevoie de nimeni sa ma vegheze. Cred in mine ... uneori... Dar nu cred ca suntem o specie asa grozava pe cat ne credem. Suntem doar prea norocosi...cel putin unii dintre noi. Cred inca in adevar chiar daca i-am uitat forma reala. Sustin sinceritatea chiar daca e atat de greu de folosit. Nu ma tem de zei sau diavoli, doar oamenii ma sperie. Cred in Soare doar pentru ca il pot vedea. Nu sunt atat de sigura de realitate, dar o accept asa cum o percep.
Cred in ce nu trebuie si ma ajut sa pierd tot. Cred in nimic. Cred in mine. Nu ma intereseaza judecata altora... acuzatiile ce mi le aduc singura sunt suficiente, cel putin pentru moment. Sunt superficiala in incercarea mea de a fugi de Cauza si Efect. Maine va rasari Soarele din nou indiferent de ce se intampla in jurul meu. Traim intr-un imperiu condus de vise... doar ca eu sunt in umbra cosmarurilor si mi-e imposibil sa evadez.
In jur aud ca sunt inteleasa. Am impresia ca vorbesc cu zidurile. Nimeni nu stie nimic. Cum sa cred in altii cand ma indoiesc de mine? Cred ca ma cunosc de multa vreme, foarte multa vreme, dar fug de amintiri si ma ascund in clipe trecatoare. Ma pierd in clipa eternitatii incercand sa dilat timpul. Visez cu ochii deschisi la realitate. Ma ingrozeste neputinta mea.
In ce sa mai cred? Cuvintele ma ademenesc cu veninul lor bine ascuns. Soarele, Luna, si Stelele si-au intors fata, mi-a ramas doar Noaptea neagra. Noaptea ce ma-ndeamna sa descopar paradisul plin de dulceata pierzarii, o lume superficiala plina de vise parfumate. Ceata apasatoare se lasa, incearca sa ma prinda cu un fir de speranta dar fug. Fug in gradina visurilor pierdute. In ce sa mai cred? In oameni de marmura cu acelasi zambet fals ce te frige?
Cred in tot ceea ce este absurd. Prefer sa tac, sa-mi vorbesc doar mie. Altcineva nu mi-ar intelege cele mai profunde ganduri. Altii tac pentru ca nu au nimic de spus, blestemult meu e ca am prea multe si n-am n-am cui. Nu mai cred aproape in nimic. Nu mai cred in Dragoste, vreau sa uit ca exista asa ceva. Nu mai cred in Fericire, o reneg si vreau sa uit de ea. Rece, insensibila, nemiscata, telul suprem. M-am saturat de reguli, nu fac altceva decat sa-mi incurce jocul.
Cred in ceea ce nu exista. Cred cu mintea si resping cu inima. Cred in ceea ce-mi doresc. Cred in eternitate si ma voi impaca cu Suferinta. Nu cred in lacrimi.
Nu cred in destin pentru ca-si face aparitia doar cand vrea el si nu cand e cautat.
Toti avem nevoie sa credem in ceva. Cred in puterea vointei mele. Incerc sa controlez totul dar sunt constienta ca nu voi reusi niciodata. Mi-e sufletul amar. Ma transform intr-un monstru, dar eu ma iubesc. Imi pierd pornirile umane undeva pe drum. Diavolul din mine creste pe zi ce trece... mai puternic, mai abil, ma inselator.
Lumea se sperie, se indeparteaza. Sunt suparati ca nu am aceleasi crezuri ca ale lor. Habar n-au de nimic. Imi alerg tineretea sa-mi descopar adevarul.
Nu mai cred in Viata si nici in Moarte. Pur si simplu intr-o lunga disparitie. Visul ramane in urma ca dovada a existentei dar nu va reusi sa schimbe nimic in lume. Nu cred in nimic asa ca faceti ce vreti. Nu ma incantati cu nimic. Imi sunteti doar o povara. Eu raman la fel, indiferent.