Die die die my darling

Mi-e sufletul intunecat. Aduna-mi speranta imprastiata in cele patru zari si incearca sa o lipesti la loc. Daca vreo lacrima stinghera mai scapa nu vrea decat sa stinga focul dorului de ce-a fost odata de mult, parca intr-o alta viata. Vreau sa aud lucruri vesele. M-am saturat sa ma intovarasesc cu noaptea si-a ei jelanie.
Se plimba uitarea prin minti usoare. E ultimul strigat al unui gol sapat adanc si pierdut in timp. E o liniste crunta, apasatoare in mintile usoare. Se aduna prostia si incepe sa apese. Ferice de mintile usoare, sunt odihnite. Nu produc nimic dar nici nu se asteapta nimeni la nimic din partea lor. Am sufletul de plumb si vad totul in nuante vesele de gri. Visam reintoarcerea in tara unde totul e doar lapte si miere dar sunt epuizata de esec. Am inima grea. Chiar am impresia ca a inceput sa bata mai rar, mai incet, ca o soapta prea sincera sa fie auzita. In gerul de afara caut racoarea, am impresia ca ard. Sunt inerta, captiva. Ma apasa timpul si spatiul intr-un joc bolnav a dramei. Inevitabil sunt din nou in locul parasit de toti, acasa. Poate-s singura pierduta, lasata de timp ca o marturie pentru ce a fost. Putem juca un rol o viata intreaga, dar eu m-am pierdut in personaj. Refuz sa renunt la masca mea de bal si indrug vrute si nevrute pentru ca scenariul e la mine si doar eu imi stiu replicile oricum...

Count on me

Am uitat fericirea, am refuzat sa-nvat sa iert, refuz sa-mi amintesc. Vino! Disperarea e fierbinte, te poate arde.
E ceva special sa nu-ti fie frica sa pui intrebari chiar daca risti sa ramai undeva suspendat in timp asteptand un miracol. Te pierzi intr-un iad blestemat in momentul in care uiti cine esti.

Shadow of the day

Degeaba! Mi se imprastie un zambet stupid pe buze. Privirea se chinuie sa para mai blanda. Se-aud pasi in jurul meu, se-mprastie noroiul uscat uitat de timp. Ma agat de ploaie, o rog sa ma ascunda. Mi se ineaca usor, usor dorul din suflet in pahare frumos colorate. Las timpul sa se scurga-n nestire. Nu vreau sa mai aud nimic. Ma ard suficient privirile. Se-nchide usa in urma mea, sanse mari sa ramana blocata. Cu aripile intinse ma inalt spre stele doar ca sa pot cadea inapoi in uitare.
Voi fi bine! Sunt sigura ca va fi bine!

"Ideile extraordinare nu sunt altceva decât restructurarea a ceea ce ştii deja."

Art Cornwell

Dar cui ii pasa? Ce se spunea despre aparente? Ca pot fi inselatoare? Dar de cele mai multe ori ce vezi, aia primesti.
Constinta ma cearta prea mult iar eu astept ceva ce nici nu exista. Sufletu-mi nu stie sa ierte, iar inima nu mi se poate opri din plans. Perfect! Vorbesc, vad, simt si totusi simt ca nu traiesc. Sunt mandra, mint, sunt rea, mereu fug cu bratele deschise spre ce imi face rau. ma distrez, trec de la ras la plans intr-o clipa fara sa stiu nici macar eu motivul, imi reinventez lumea in fiecare zi spre disperarea celorlalti care se chinuie sa despice firul in patru sa ma inteleaga.
Ce-i adevar? Ce-am fost mintita? De ce mi s-a stins flacara din ochi? Gandesc...sunt completa. Ma lupt sa fac orice, impart ce stiu, aspir la nou...visele mi se pierd neputincioase...traiesc pentru eternitate.
Cred ca e suficient pentru o zi.

"Teama este o întrebare."

Marilyin French

E timpul sigur sau relativ? Ma consider aceeasi, neschimbata. Poate ca mi-a imbatranit mintea intre timp dar estetic n-am nici un motiv. Nu am mai avut timp ce-i drept sa ma analizez intr-o oglinda, dar poate e mai bine asa. Sunt multuminta asa, chiar nu vreau sa ma uimesc.

This feeling

"Oh, Friend! for ever loved, for ever dear!
What fruitless tears have bathed thy honour’d bier!
What sighs re-echo’d to thy parting breath,
Whilst thou wast struggling in the pangs of death!
Could tears retard the tyrant in his course;
Could sighs avert his dart’s relentless force;
Could youth and virtue claim a short delay,
Or beauty charm the spectre from his prey;
Thou still hadst lived to bless my aching sight,
Thy comrade’s honour and thy friend’s delight.
If yet thy gentle spirit hover nigh
The spot where now thy mouldering ashes lie,
Here wilt thou read, recorded on my heart,
A grief too deep to trust the sculptor’s art.
No marble marks thy couch of lowly sleep,
But living statues there are seen to weep;
Affliction’s semblance bends not o’er thy tomb,
Affliction’s self deplores thy youthful doom.
What though thy sire lament his failing line,
A father’s sorrows cannot equal mine!
Though none, like thee, his dying hour will cheer,
Yet other offspring soothe his anguish here:
But who with me shall hold thy former place?
Thine image what new friendship can efface?
Ah, none!—a father’s tears will cease to flow,
Time will assuage an infant brother’s woe;
To all, save one, is consolation known,
While solitary friendship sighs alone."

Byron

Excuse me Mr.

Luptele noastre au devenit imediat mai elaborate. Tu castigai unele, eu aproape castigam altele! Geniul infractor, incredibil de aratos, tu regele nelegiuitilor!

Nu-mi pasa! Nu conteaza! Am incredere in tine! Teoretic! N-ar trebui!

Ma recunosti? Da stiu ca au trecut anii....poate ca n-au fost atat de mult dar si-a lasat timpul semnele pe mine. Nu vreau sa stiu de unde vii si chiar nu conteaza ce-ai mai facut. Nu-mi vorbi mie de lacrimi irosite si de dureri tacute. Nici tie nu-ti pasa cate vise mi-ai omorat. Nu mai am nimic sa-ti spun. Nu vreau sa mai auzi nici macar un cuvant de la mine vreodata. As putea doar sa te privesc...tacuta...pierduta in coltul meu de lume turbata. Iti maintesti cand imi spuneai ca toata in viata au un rost? Insistai ca pana si eu am scopul meu...dar te-ai plictisit inainte sa il gasesc. Unde erai cand eu ma pierdusem?Ai jurat ca nu pleci niciodata. Te distram cand incercam sa-ti explic lucruri importante despre noi. Si cu toate astea nu pot sa te urasc. Imi urasc naivitatea de copil prost. Dar nu pot schimba nimic, asa ca-mi accept tacerea neagra. Oricum niciodata nu as fi primit mai mult de la tine. Nu vreau sa aud nici un cuvant si voi face si eu la fel. Oricum nu ai intelege nimic. Sufletul mi l-ai pierdut de mult prin vreun pat de femeie uitata deja. Pentru mine va fi vesnic noapte si pentru asta iti multumesc.

"Fericirea nu e o destinaţie. E un mod de a trăi"

Burton Hills

Ai suficiente amintiri frumoase? Sa fie intuneric... Acum imi poate respira inima linistita. mi-am inchis durerea in uitare. Am renuntat la orice fel de mangaiere in noapte. Inca imi caut sufletul din pacate, ma stii doar cat de incapatanata sunt. Mi-am sfredelit singura viata dintr-o prostie. Ai sa-mi spui vorba ta preferata: "Nimic nou sub soare, copil tampit!". Ma chinui sa-ti explic ca nici o piatra mutata din loc nu a fost in zadar. Trupurile ne-au plecat in directii diferite dar umbrele au ramas legate, pierdute undeva intr-o amintire. Soarele a apus de ceva vreme. E miezul unei nopti inventate de noi, pentru momente ca acum. Te rog nu incerca sa aprinzi lumina. Ti-e teama de timp? Mie imi e!

"Pentru a dezvolta câmpul mental, trebuie înţelese două principii ale minţii: unul este reducerea, celălalt dezvoltarea. Pentru a dezvolta câmpul mental omul trebuie să înveţe să iubească, să ajute pe alţii, şi să ofere necondiţionat; pentru a reduce câmpul mental omul ridică ziduri în jurul său, astfel devenind egoist, interesat doar de propriul câştig, şi, în cele din urmă, profund nefericit."

Swami Rama

Take what you want

Sunt impotriva a orice si tot aud ca nu se cuvine. Cine a stabilit deja cum si ce se cuvine sa vina sa-mi explice si mie ca eu nu inteleg nimic.

"Persoanele practice ar fi şi mai practice dacă ar petrece ceva mai mult timp visând..."

J. P. McEvoy

Shelter

Undeva e un loc plin de fericire. Undeva tacerea e un zgomot iubit. Undeva culorile alunga negrul noptii. Undeva fiecare pas duce spre ceva bun. Undeva nelinistea e o clipa trecatoare. Undeva ma asteapta fericirea. Intrebarea este unde?

"Aşa se întâmplă logic, plecăm şi sosim undeva. Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă, poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta, ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva, poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie, nu sosim unde-am vrut dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva totul e logic chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite, totuşi am plecat şi am sosit undeva, am greşit drumul, dar am sosit undeva, dar când nu mai sosim nicăieri totul devine ilogic. Spre ce ne ducem dacă nu sosim nicăieri?"

Octavian Paler - Logica inutile

Ma indrept spre ceva. Singura problema este ca ma indrept spre nicaieri.
Ma despart de trecut si de prezent. Satula de mastile voastre de contrabanda incerc sa rad, sa ma mint singura ca nu conteaza. Vreau sa plec undeva unde sa fie liniste. Acel gen de liniste care nu te apasa si care te elibereaza.

Proteggimi

Iti ating zambetul cu ultima farama de vis inainte de trezire. Noptile netrecute pornesc lacrimile necazute. Revin mangaierile strigate in umbre uitate de lume.

"Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Nendurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!"

Oda (in metru antic) - Mihai Eminescu

Tot vorbind de stele am ramas surpinsa cand pentrui o clipa m-am ciocnit de steaua mea. Poate ca si-a mai pierdut din stralucire, sau poate doar a coborat de pe piedestalul unde o asezasem de mult. M-a facut sa-mi amintesc de luna si de mare, de visele inecate in tacere. Dar m-am trezit repede, in acelasi intuneric, in aceeasi renuntare.

But then if you're so smart, tell me why are you still so afraid?

Suntem praful de stele ars de dorinte tacute.

"Suntem ceea ce pretindem că suntem, aşa că trebuie să fim atenţi ce pretindem că suntem."

Lily Tomlin

Suntem slabi, suntem rai, suntem prosti, cadem si nu mai vrem sa ne ridicam. Suntem desculti si nu ne pasa. Am ramas ai nimanui. Chipul ne e desfigurat de masti uitate. Suntem plictisitori si banali, incapabili sa fim spontani.

Ne-apasa praful zilelelor trecute aripile si asa obosite. Fiecare bataie a lor ne intuneca privirea si ne ajuta sa ne pierdem mai bine. Un suflet fericit poate indura orice pentru o cauza adevarata. Un suflet chinuit renunta mult prea repede. Soarele lumineaza dar eu nu-l vad. Ceata se asterne in fiecare dimineata si ma ascunde de orice raza, fie ea de lumina sau de speranta. Totul s-a uscat, stelele refuza sa iasa, nu vad decat nori si pentru mine e noapte tot timpul. Sunete mute si clipe de neoprit ma urmaresc. E tarziu...atat de tarziu incat am obosit sa mai astept vreun rasarit. O noua zi? Nu va exista. Lumina nu se mai naste, durerea insista, oamenii mint, intunericul zboara in fericirea lui ciudata, inocenta moare, ura ma invinge. Nu acesta este visul meu. Vad doar umbre si praf! Si pe suflet mi s-a depus mult prea mult praf.

Wherever I may roam

"Finala umbră-mi va putea închide Cu ochii mei a zilelor lumină, Şi dezlega cest suflet, ce se-alină Astâmpărându-şi poftele avide.

Dar chiar arzând, memoria va şti de
Celălalt mal al Stixului să-mi vină;
Pe ape şti-va-mi flama să se ţină,
Sfidând de-a pururi legile rigide.

Suflet, ţinut de zei în închisoare;
Vine, ce flăcările mi le-mbată;
Şi măduvă, de foc înălţătoare;

Şi-or pierde corpul, dorul niciodată;
Vor fi cenuşă, însă simţitoare;
Ţărnă vor fi, dar ţărnă-namorată."

Francisco de Quevedo y Villegas

Cat de straina sunt de tot. Nici un dor nu mi-a mai ramas. Doar gandul rau si intunecat mi-l aud in glas. Va veni prea tarziu pentru mine izbavirea. Mi-e gandul bantuit de raceala si tacerea vremii. Sinistre cantece plangatoare ce le aud mereu. Acelasi indemnuri ce spun : "Numai astepta, ti-a trecut timpul!"