Biata de mine

Sunt om, si totusi mi se pare strain. Inteleg, sau ma prefac ca inteleg, rostul schimbarilor pe care le impune societatea. Inca ma incapatinez sa cred ca sunt altfel chiar daca de cele mai multe ori ma prind in vartejul din jurul meu. Intr-o lume in care traim cum ne este dictat, in care timpul costa bani, unde nepasarea este la moda, cum am mai putea avea timp pentru dragoste? Lumea s-a schimbat...s-au dus vremurile cu intalniri si plimbari prin parc... Ma uit in jur si ma simt batrana din cauza principiilor mele...dar poate ca nu e vina celor din jur... poate pur si simplu asa am fost eu crescuta... Recunosc, nu-mi gasesc locul in lumea de azi ... eu inca il astept pe Fat-Frumos....ma multumesc si cu cavalerui in armura...nu-s chiar atat de pretentioasa. Dar de ce s-ar deranja sa vina cand pe drum exista atatea personaje tunate? Sunt chiar atat de diferita? Ma uit in jur si vad ca celelalte sunt incarcate cu de toate ... prea mult fard, bijuterii care nu-si au locul la tinuta respectiva sau chiar si la acea ora, haine care ne orbesc prin paiete mult prea stralucitoare, parul prea lung, prea fals, prea blond, sau prea negru, tocuri cu cat mai mari cu atat mai bine, fuste mai mici decat o centura ... Pe mine m-a invatat mama ca o femeie trebuie sa aiba si o doza de mister...oare chiar nu se mai aplica regula asta? Daca femeile arata si spun totul cum ramane cu farmecul acela de la inceput cand tipul se da peste cap sa afle ceea ce-l intereseaza....cu ce sa-i mai captezi atentia? Mda, si totusi ma incapatanez sa cred ca poate... doar poate... mai exista si un pic de bun simt in lumea asta...si ca poate nu toti barbatii isi doresc o femeie accesoriu...