Si eu?

Amintiri trecute si pierdute...imaginatie irosita pe lucruri inutile...dorinte ucise din pruncie...o viata.

Cand te uiti la viata altora mereu ti se va parea diferita fata de a ta...rar spui ca tie ti-e bine si altuia rau...si invers...nimeni nu va intelege vreodata de ce te plangi de o viata ideala...Sunt invidiata pentru lucruri de care nu stiu cum sa scap...sunt vruta pentru cele mai gresite motive...sunt din cand in cand si atat...

"Nu poţi comanda inimii ce să dorească. Nu e nicio logică aici. Întâlneşti pe cineva, te îndrăgosteşti şi cu asta, basta!"

Woody Allen

Nu sunt o persoana foarte rabdatoare...nu atunci cand trebuie...si chiar daca lumea zice ca glumesc cand spun ca am imbatranit eu vorbesc serios...Nimic nu mi se mai pare la fel...nicio noapte pierduta fara sens nu pot avea fara sa se resimta...Un om mi-a zis odata ca rabdarea vine cu varsta...la mine totul pleaca odata cu varsta...tot ceea ce consideram bun...tot ceea ce ma ajuta ma paraseste usor...putin cate putin pana cand raman cu realitatea....nervii si frustrarile...si singuratatea...

Am multe nebunii...una din ele este sa pun oamenii undeva pe un piedestal...sa ma conving singura ca strugurii sunt ai dracului de dulci chiar daca nu pot ajunge decat poate la un bob...iar bobul ala nenorocit iti deschide apetitul pentru mai mult...as vrea sa nu fiu eu...uneori ma pierd singura...de cele mai multe ori...

Aceeasi patru pereti...acelasi bloc mohorat de vis-a-vis...aceeasi strada pustie...sunt lucruri constante...ma agat de lucruri care nu au cum sa se schimbe...lucruri ce nu au cum sa ma dezamageasca...

Cum sa-mi caut rostul daca toate drumurile duc spre acelasi lucru....sub alta forma...dar totul e la fel...

Cum pot pretinde promisiuni tinute daca nici eu macar nu-mi pot tine promisiunile fata de mine?Cum pot cere daca nici nu stiu ce vreau de fapt?Si daca stiu si nu e bine cum pot continua?

Uitandu-ma in jur am impresia ca oamenii ma judeca...dar de fapt sigurul judecator...si cel mai aspru la urma urmei sunt eu....eu ma cunosc...eu imi dau sentintele...eu imi urlu pedepsele...

Ceva lipseste...ceva din mine...s-a pierdut...ceva uman....dar nu-mi pot da seama ce...de-as afla poate as reusi sa aflu si unde...poate as reusi ssa ma recuperez...

Liniste si frig...nimic nou...si e mai bine asa...eu...Mishu...Akila...tigarea...mai mult decat suficient...pana cand ma hotarasc sa si incerc sa dorm...urasc primele 10 minute cand ma asez in pat si toate gandurile...ideile...dorintele...dezamagirile zilei ma lovesc...zi de zi aceeasi poveste....si intr-un final adorm....cu gandul ca ma descurc si singura...gand ce mi-l repet in cap pana adorm....in ultima vreme spunand-o cu voce tare ca nu reusesc sa ma mai cred...

Am fost obisnuita sa ma am pe mine...chiar si cand erau oameni in jur tot la mine apelam...nu am nevoie de oameni...nu am nevoie de ajutor...nu am nevoie sa fiu tinuta in brate...nu am nevoie sa aud ca o sa fie bine...nu am nevoie de nimic...ma am pe mine...si atunci de ce dracu vreau tot timpul sa-mi complic singura existenta?