duminică, 9 decembrie 2012

Without a word

Niciodata sa nu vorbesti despre problemele tale, pentru ca nimeni nu asculta si oricum nu le pasa. Am impresia ca trec dintr-un secol in altul, dintr-o singuratate in alta, dintr-un blestem in altul. E o clipa nedefinita, o senzatie ciudata de fiecare data cand ma apropii de caldura si lumina parca un motor porneste si muta totul din calea mea. Destin plin de esecuri, ma adun cu greu si ma vars in mine. Sufletu-mi e un abis de suveniruri imprastiate in lume, asa am stiut eu sa-mi platesc birurile. Amintiri de nimic...o iau de la capat...oricum mai e un pic.
Am pierdut timpul. Totul e relativ si nimic nu e simplu. Sunt la fel, poate doar un pic mai matura. Oglinda ma minte in continuare iar eu ma uimesc cat ma pot minti singura. Ma lupt cu vedeniile ce-mi deranjeaza monotonia. Imi pierd amintirile, totul se deformeaza ca sa ma fac sa-mi fie bine. Nu asta vreau dar aparent de asta am nevoie. Am prevazut ca voi ajunge sa depind de un calendar, de un program. Nu revad nimic din trecut cu ochi de dor, nu pot. E ceva constant, e genial. Stau cocotata sus pe luna si ma gandesc la dorul meu pierdut, la viata mea pierduta si cum am ajuns sa numai cred in nimic. Inima mea e aparent prea mica pentru ce-i fac eu. Privesc anotimpurile cum trec si nu le pot opri. Lumini pacatoase ma inconjoara si ma scot din cand in cand din bezna doar pentru a ma afunda in intuneric mai tarziu cand se plictisesc. Totul a disparut, parca numai exista nimic in mine. Am ramas goala. Vad dar nu pot simti. Astept ceva ce nu poate tine o vesnicie dar m-am obisnuit sa ma multumesc cu putin. Asa e de fiecare data si nu pot schimba nimic. Se plimba uitarea prin mine lasandu-mi mintea dezgolita de feicare data ca sa o pot lua de la capat. Mereu spun ca e ultimul strigat, ca e ultimul gol ce mi-l provoc singura. Se lasa linistea in jur. Toata lumea traieste si eu ma pierd in multime.
Incerc sa fac ceva imposibil...incerc sa pictez un tablou color al unei vieti cenusii.

"Omul are nevoie de 2 ani pentru a învăţa să vorbească şi de 60 de ani pentru a învăţa să-şi ţină gura."
Lion Feuchtwanger

Mi-am pierdut culorile in umbra cuvintelor. 

"Să şezi visînd pe ţărm, pe lunci, pe stînci,
să mergi unde-i pădurea mai obscură,
în locuri unde tainele-s adînci
şi unde tu eşti cea dintîi făptură;
să vezi de sus ce alţii nu văzură,
s-ajungi pe culmi cu fiarele a sta,
s-admiri un pisc, un hău, o apă pură
nu-i a fi singur, ci a conversa
cu farmecul Naturii, cu măreţia sa.
Dar în mulţime, forfotă, foială,
s-auzi, să vezi, să simţi şi să posezi,
pierdut, pribeag, muncit de îndoială,
lipsit de ale dragostei dovezi,
neadecvat, scăzut, lovit de boală!
Să n-ai un prieten, un ortac, un frate,
să n-ai pe nime-n care să te-ncrezi,
cu milioane-n faţă şi în spate
e a fi singur, e singurătate!"
Byron

Piei din ochii mei, tu spaima groaznica ce-mi chinui sufletul. Sa-mi fulgere viciul si sa-mi regasesc libertatea e tot ce vreau. Vreau sa-mi gasesc calea dar nu o pot face singura, sunt prea obosita si e prea intuneric. oriunde ma uit, oriunde ma duc vad doar robie, fiare, bice, murdarie, rusine, prejudecata, nedreptate si asuprire. Numai am forta nici sa plang.

Niciun comentariu: