"Dragostea este ca un arbore: creşte de la sine, îşi înfige rădăcini adânci în toată fiinţa noastră şi continuă să înverzească pe o inimă distrusă...Anumite gânduri sunt rugăciuni... Sunt clipe în care, oricum ar sta trupul, sufletul e în genunchi...Sunt clipe de nedefinit, acelea în care două suflete îşi vorbesc într-o limbă ce nu poate fi înţeleasă decât de ele, când tace tot ce-i omenesc, iar ele se unesc tainic pentru viaţa acestei lumi....Priveşti o stea pentru că e luminoasă şi pentru că e de nepătruns. Dar lângă tine se află o strălucire mai dulce şi o taină mai mare: femeia...Voi, cei care suferiţi pentru că iubiţi, iubiţi încă şi mai mult. A muri de dragoste înseamnă a trăi în ea...Când buretele este îmbibat, marea poate să treacă pe deasupra fără a-i mai adăuga o lacrimă..."
Victor Hugo
