Sunt o persoana egoista si o recunosc...urlu in gura mare chiar...si in acleasi timp sunt foarte darnica. Vreau sa-mi impart nefericirea. E crunt sa te simti de dimineata pana-n vis singur si trist si sa n-ai cu cine sa-ti imparti nefericirea... Poate ca vreau sa-ti fac viara un calvar, dar ar fi calvarul nostru de m-ai lasa... Cat de rau poate fi?Fiecare actiune gandita si analizata nu a dus niciodata la nimic bun...daca stau sa ma gandesc nici cele facute doar ca sa nu ma gandesc ce-ar fi fost daca...asa ca de unde sa stiu ce sa mai aleg?
Din toate partile mi se spune ca ar trebui sa gandesc pozitiv dar nu reusesc sa ma fac inteleasa....Cum pot explica faptul ca nu sunt lasata sa vad lucrurile roz si ca de fiecare data cand incerc cineva are grija sa arunce un val gri peste sa ascunda tot? E greu sa ma lupt cu mine dar ma las invinsa de fiecare de fiecare data pentru ca daca inving trebuie sa lupt cu ceilalti si am obosit... Ma tot plang ca am obosit de atat de mult timp si nimeni nu aude...iar...nu vreau sa o iau de la capat...
Imi caut drumul dar s-a bifurcat de atat de multe ori incat singurul drum pe care-l stiu este inapoi si oricat il evit ajung la el. Cineva sa vina cu un felinar sa-mi arate drumul spre-nainte...sa mearga cu mine spre bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu