Moan

Pe aripi de vultur vreau sa zbor, vreau sa fug de plansete seci si gemete surde, plec departe purtata de vanturile aspre ce altadata ma chinuiau. Visele se sparg, se transforma in mii de cristale si fug in lume, pana si ele fug de mine. M-as duce dupa ele dar ce rost, chiar de le-as gasi si as incerca sa repar ceva mereu as vedea crapaturile. Zbor cu aripi nevazute. Sunt aici dar de fapt am plecat de mult. M-am pierdut pe drumuri intortocheate si nici nu vreau sa ma mai intorc vreodata. Fug prin spatii goale si in sfarsit ma simt acasa. Sangele-mi clocoteste dar frica ma opreste. Zbor printre fulgere, intind mana sa prind unul dar nu-s destul de puternica sa-l tin. Zbor spre asfintit si sper sa se termine totul odata cu pierderea luminii. De ce trebuie a doua zi sa reapara soarele, sa o iau de la capat? Vreau sa ma pierd in infinit. Ma uit la noapte si ma intreb de ce mi se pare totul atat de strain?

Tac...sunt prea multe voci in mine care incearca sa-si spuna oful. Nu vreau sa le ascult. Nu vreau sa mai ascult nimic. Sunt naiva, stiu, dar sunt atat de obosita.

Incerc sa pasesc si mi-e teama sa nu ma transform in ceata iar soarele sa ma goneasca. Vorbele ma dor, minciunile imbracate in soapte triste ma macina. Zadarnic sunt strigata, totu-i sfarsit. Prea multe reprosuri, prea multe cuvinte, dar poate nimic nu s-a intamplat vreodata si totul e doar un cosmar. Aud in departare soptite alinturi, dar in mine nu am decat blesteme. Fug in brate straine. Cand ma voi opri din fuga? Totu-i pe dos, privirea mi-e goala. Poate voi mai plange o vreme,se pare ca inca nu mi-au secat lacrimile. Voi ramane o amintire, voi fi doar o parte din trecut.

"Nu pot să mă chinui lângă vatră-

Plec de-aici în lupta fără veşti.

Poate-acolo va-nceta să bată

Inima în care tu trăieşti.

De cerşit eu nu-ţi cerşesc iubirea,

Patima-mi la ce s-o mai cunoşti!

Focul-nalt ce-mi răscoleşte firea

Stinge-l-voi în sânge, printre oşti.

De-am să cad în noaptea fără lună

Lumea ştiu că nu mă va boci.

A simţirii mele rea furtună

Nimănui povară n-o mai fi.

Sfintele nădejdi din anii-n freamăt

Vor sfârşi pe locul fericit

Unde fără gânduri, fără geamăt,

Va începe somnul mult dorit.

Dar, de nici în somnul ce-o să vină

Al iubirii trudnic vis amar

N-am să-l pot uita- şi-n grea lumină

Chipul tău o să-mi apară iar,

Dacă-n depărtatele hotare

Unde fericirea-şi face veac

Sufletu-mi de răni usturătoare

Nu va mai scăpa cu nici un leac,

Uită-te cu drag la cel ce pleacă,

Ce cu mândră inimă, de-aci,

Prin duşmani şi chinuri o să treacă,

Pentru slava ţării va muri,

Cel care în tainică-mbătare

Cu privirea-n lacrimi te-aţintea,

Mila o stârnea- şi-atât de tare

La surâsul tău se bucura."

Mihail Lermontov