Sunt zile in care cant, discret, prin toti porii. Sunt nopti minunate in care ma parasesc demonii si ma lasa sa vorbesc cu mine. Sunt zile normale in care suport pe toata lumea. Dar sunt atat de rare.Nu imi mai trebuie amintiri si ganduri si vise, sunt prea multe. Vreau sa raman doar cu literele, vreau sa-mi pastrez cuvintele. Daca e nevoie ma voi targui cu voi pentru uitare si somn.
Prin geamuri primesc zambete ce ma incurajeaza sa merg mai departe, sa trec peste piedici, sa uit singuratatea. Ma urmaresc chipurile voastre chiar si cand nu sunteti cu mine. Parcul e poluat de chipuri fericite. Ma indeamna sa ma apropii. Pentru ce? Sa descopar noi oameni plictisiti, cu aceleasi povesti banale. Oameni care spun ca vror sa fie acolo, sa ma ajute dar nu vror altceva decat sa ma transforme, sa ma faca la ca ei. Acasa imi zambesc singura, imi aud inima batand innebunita. Intind mana dar nu e nimeni si usor usor ametesc trezindu-ma la realitate. E rece si gol. E frumos si vesnic. M-am saturat de amintiri, nu faca altceva decat sa ma tulbure. Nu ma pot privi in ochi pentru ca vad mereu altceva. Nu-mi mai ascult inima ca nu aduce niciodata nimic bun. Doar astept sa vina momentul sa plec. Asta vreti toti.
Prea multe amintiri ma leaga de ce-a fost. Nimic nu s-a schimbat si totusi totul e diferit. Sunt ranita dar nu vizibil, somnul e un chin. Trecut sadic mi-ai lasat visele in viata sa ma tortureze. Imi rasuna mereu un glas din intuneric dar cand ma apropii imi dau seama ca sunt doar eu, ecou blestemat. Ma caut stiind ca m-am pierdut si sincer nu vreau sa ma gasesc. In minte-mi se poarta o lupta si pierd. Incerc sa rapun bestia dar e atat de usor sa renunti si eu sunt atat de obosita. Lupt orbeste cu visurile si gandurile dar pana cand? Raman cu taina mea, nu am de ales.
Un comentariu:
eterna emotrista...
Trimiteți un comentariu