Trecutul, cu toate greselile lui, are prostul obicei sa se repete. Poate ca am invatat ceva, chiar daca sunt convinsa ca ma mint singura. Poate data viitoare povestea va fi altfel. Poate timpul va fi mai rabdator si eu voi fi mai buna. Poate totul se va sfarsi cu un surpinzator happy end. Sau nu. Pana atunci eu raman cu noptile, zilele le donez. Ziua e totul prea evident. Am obosit, asa ca astept intr-un colt sperand sa nu fiu vazuta, sa nu fiu deranjata, sa nu..., sa nu...., sa nu..... Am fost prea buna pentru lumea asta si asta a ajuns sa ma sperie. Mi-e frica de ce urmeaza, ca poate nu voi reusi sa razbesc prin nimic. Dar am trecut prin multe si timpul m-a inrait. Nu cred ca va mai veni ziua in care ma voi schimba. Ma uit in jur si nu vad nimic. De parca as avea ce dar totusi si imaginatia nu reuseste sa functioneze. Nimic. Viata se schimba singura si nu e nimic ce pot opri. Cuvintele pleaca indiferent de piedici. Ma sprijin de iluzii in incercarea de a imi gasi inocenta. Fara sens. Prea multe incertitudini. Adun una cate una lacrimile, le adun si le asez in causul aripilor sa ma ajute sa zbor, sa ma ajute sa nu cad. Sa zbor departe de serpii de pe pamant. Razele de soare ma chinuie, ma opresc. Imi vreau vantul si furtunile inapoi. Sa opreasca cineva privighetorile. Imi vreau noaptea inapoi. Prada eterna mi-ar fi mai bine dar .... "Credo-ul zilelelor noastre nu se mai incepe cu constientul "cred", nici cu scepticul "nu cred", ci cu scepticul "vreau sa cred"."
Lucian Blaga
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu