Mi-e sufletul intunecat. Aduna-mi speranta imprastiata in cele patru zari si incearca sa o lipesti la loc. Daca vreo lacrima stinghera mai scapa nu vrea decat sa stinga focul dorului de ce-a fost odata de mult, parca intr-o alta viata. Vreau sa aud lucruri vesele. M-am saturat sa ma intovarasesc cu noaptea si-a ei jelanie.Se plimba uitarea prin minti usoare. E ultimul strigat al unui gol sapat adanc si pierdut in timp. E o liniste crunta, apasatoare in mintile usoare. Se aduna prostia si incepe sa apese. Ferice de mintile usoare, sunt odihnite. Nu produc nimic dar nici nu se asteapta nimeni la nimic din partea lor. Am sufletul de plumb si vad totul in nuante vesele de gri. Visam reintoarcerea in tara unde totul e doar lapte si miere dar sunt epuizata de esec. Am inima grea. Chiar am impresia ca a inceput sa bata mai rar, mai incet, ca o soapta prea sincera sa fie auzita. In gerul de afara caut racoarea, am impresia ca ard. Sunt inerta, captiva. Ma apasa timpul si spatiul intr-un joc bolnav a dramei. Inevitabil sunt din nou in locul parasit de toti, acasa. Poate-s singura pierduta, lasata de timp ca o marturie pentru ce a fost. Putem juca un rol o viata intreaga, dar eu m-am pierdut in personaj. Refuz sa renunt la masca mea de bal si indrug vrute si nevrute pentru ca scenariul e la mine si doar eu imi stiu replicile oricum...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu