Factory girl

Sunt nimic. Asta am fost mereu, asta raman. Nu as vrea sa fie asa dar

s-a prestabilit. Car cu mine toate visele pierdute, ale mele si nu numai. Nu trezesc curiozitatea nimanui si la urma urmei de ce ar face-o? Sunt una intre atatea milionane. Totul e intr-un continuu du-te - vino pe un drum inacesibil. Totul devine real, mult prea real, evident. S-a pierdut orice farama de mister, mi-ati omorat povestea. Ma ascund sub pietre si printre oameni, mi-e mai usor sa ma fac nevazuta decat as fi crezut. M-a albit destinul pe drumul nimicului. Sunt invinsa in lupta mea cu adevarul. Am senzatia ca totul e doar un vis. Sper ca e! Am ratat totul. Numai am nici un fel de scop. Chiar daca totul nu era nimic, nu era pentru mine. Vreau sa fug de tot. Nu vreau sa mai gandesc. Numai am la ce. Cum sa ma gandesc la ce o sa fiu cand nu imi dau seama cine sunt acum? De unde stiu ca sunt ceea ce vad? Nu las nimic in urma asa ca nimeni nu va sti ca am fost vreodata.Nu cred in mine! Ar fi cel mai prost pariu facut vreodata. Prea mult aspiratii inalte le tin ascunse de lume. Mie imi par realizabile dar cine stie. E mult mai usor sa nu risc. Nimeni nu vrea un visator in jur. Am visat poate mai mult decat trebuia dar voi ramane doar cea care nu s-a nascut pentru asta, cea care asteapta sa se deschida usa ce mi-a fost trantita in nas, cea care spera la nemurire. Sa cred in mine? Prefer sa cred in nimic. Ce-o fi o fi, dar probabil va fi nimic. Stelele ma mint ca pot cuceri lumea in fiecare noapte dar ma pune pe fuga lumina

soarelui. Totul parca trebuie sa fie in jurul meu intunecat, strain. Mi-am aruncat viata la gunoi ca pe-un ambalaj de bomboana inghitita de-odata. Sunt amarata, sunt neimplinita, totul imi pare imposibil. Ma dispretuiesc.

Plang si nu se mai termina lacrimile.

Nu ma poate consola nimeni. Nu exista persoana respectiva. Pentru mine nu s-a inventat un suflet nobil, amabil. Am parte doar de suflete prefacute, nefaste, indepartate. Vreau sa fiu inspirata! Am inima goala. Imi strig sufletul dar a fugit si el de mine. M-am pierdut! Ma apasa prea tare fericirea celorlalti. Mie mi-e totul prea strain. Am trait, am iubit, iar acum am ajuns sa invidiez pana si un cersetor pentru ignoranta fericirii existentei sale. Trece timpul pe langa mine. Am facut din mine tot ce s-a vrut si s-a cerut, doar dorintele mele le-am lasat deoparte pentru fericirea celorlalti. Am fost considerata ceva ce nu sunt, iar mie mi-a fost greu sa-i conving contrariul si asa am reusit sa ma pierd definitiv. Cand am vrut sa-mi schimb rolul, sa ma descotorosesc de masca prestabilita am descoperit ca se integrase in mine. Cu greu am reusit sa scap dar cand m-am uitat in oglinda m-am regasit imbatranita. Am incercat sa-mi caut un nou scop, un nou rol dar e prea tarziu. Sunt inofensiva si candva nu eram. Am in mine durerea de a ma sti neinteleasa. Totu-mi pare inutil, imposibil. Toata realitatea asta ce mi se baga pe gat imi pare stupida.

'Iată un lucru minunat la care să ne gândim, că fiecare fiinţă umană e construită în aşa fel încât să reprezinte acel secret şi mister profund pentru oricare alta. Iată un gând solemn, când intru noaptea într-un oraş mare, că fiecare din casele strânse laolaltă în întuneric are în ea propriul secret; că fiecare cameră din ele are în ea propriul secret; că fiecare inimă care bate în sutele de miile de piepturi de acolo este, în câteva din închipuirile sale, un secret pentru inima cea mai apropiată de ea!'

Charles Dickens

Unde m-am dus? Nu stiu! Ce-am facut? Nu stiu! Am pierdut? Mi-am pierdut doar capul dar tind sa cred ca s-a terminat.