"Dragostea este ca un arbore: creşte de la sine, îşi înfige rădăcini adânci în toată fiinţa noastră şi continuă să înverzească pe o inimă distrusă...Anumite gânduri sunt rugăciuni... Sunt clipe în care, oricum ar sta trupul, sufletul e în genunchi...Sunt clipe de nedefinit, acelea în care două suflete îşi vorbesc într-o limbă ce nu poate fi înţeleasă decât de ele, când tace tot ce-i omenesc, iar ele se unesc tainic pentru viaţa acestei lumi....Priveşti o stea pentru că e luminoasă şi pentru că e de nepătruns. Dar lângă tine se află o strălucire mai dulce şi o taină mai mare: femeia...Voi, cei care suferiţi pentru că iubiţi, iubiţi încă şi mai mult. A muri de dragoste înseamnă a trăi în ea...Când buretele este îmbibat, marea poate să treacă pe deasupra fără a-i mai adăuga o lacrimă..."
Victor Hugo
Oricat as inerca sa nu te mai pastrez langa mine chiar si ca amintire nu reusesc....zilele mi se deruleaza in minte iar si iar...Si exact atunci cand aproape reusesc sa uit ca existi undeva acolo...reapari si dai totul peste cap....si ma lasi sa-mi ling singura ranile....chiar daca sunt tot din vina mea..
